O nouă Platformă DA la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veteranii războiului de pe Nistru susţin că Republica Moldova se află în pragul unui război hibrid iniţiat de Federaţia Rusă prin structuri camuflate, agenţi secreţi infiltraţi în instituţiile statului, dar şi prin sursele media ruseşti ce activează la Chişinău. Veteranii îşi doresc crearea Platformei Civice Dreptate şi Adevăr, omonimă cu deja existenta Platformă Demnitate şi Adevăr.

Atacurile împotriva Republicii Moldova nu contenesc din 27 august 1991, după Declaraţia de Independenţă, iar forţele ruseşti acţionează cu scopul de a deturna vectorul european şi îndepărtarea ţării noastre de reunificarea cu România, susţin veteranii de război din Transnistria de la Asociaţia Tiras-Tighina (AVR-1992) şi Asociaţia Credinţă Patriei din Chişinău. 

Reprezentanţii veteranilor de război din anul 1992 cer autorităţilor abilitate de la Chişinău să întreprindă măsuri urgente pentru a evita agravarea situaţiei social-politice, care ar putea duce la destrămarea ţării. Preşedintele Tiras-Tighina, Anatol Caraman mai cere Ambasadelor Statelor Unite ale Americii şi ţărilor din Europa să nu admită îndreptarea vectorului European al Moldovei spre Uniunea Vamală. 

Platforma „DA”, fără demnitate

Veteranii care au luptat în Transnistria au criticat acţiunile Platformei „Demnitate şi Adevăr” (DA) de a se uni în organizarea protestului din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) cu Partidul Nostru şi Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, partide pro-ruse. Ei au menţionat că forţele pro-ruse în Republica Moldova sunt formaţiunile conduse de către Igor Dodon şi Renato Usatîi, iar cele naţionale sunt împărţite în mai multe grupuri. Aceştia susţin că „Platforma „DA” este compormisă din momentul unirii cu cele două partide pro-ruseşti conduse de Usatîi şi Dodon. Ei mai sunt indignaţi de faptul că unioniştii au fost alungaţi din PMAN, în opinia lor, prin această acţiune Năstase şi-a arătat toată demnitatea”, spune Victor Alexeev, locotenent-colonel de poliţie. 

Planurile veteranilor

Veteranii de război vor riposta, dacă protestatarii vor bloca drumurile naţionale şi Aeroportul Chişinău, aşa cum au anunţat, duminică, 24 ianuarie 2016, organizatorii protestelor antiguvernamentale. „Acesta nu e un gest de disperare, e o acţiune de a organiza forţele naţionale pentru a riposta celor care vor să ne deturneze ţara. Ani la rând noi ne-am făcut meseria, noi am fost nevoiţi să contribuim la menţinerea securităţii naţionale, când organele de drept nu-şi făceau treaba”, a spus Ghenadie Cosovan, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război „Credinţă Patriei”.

Potrivit lui Cosovan, acum el şi camarazii săi nici nu au unde protesta, deoarece alte forţe, practic, au „privatizat” şi Piaţa Marii Adunări Naţionale, şi scuarul Preşedinţiei, şi al Parlamentului. „Ne adresăm primarului general să facă ordine. Dacă ei au afirmat că renunţă la parcursul european şi vor recurge la blocarea arterelor naţionale, noi vom riposta, dar fără să sufere cetăţenii. Le vom bloca aeroportul ca ei să rămână în ţară, le vom bloca sediile şi apartamentele. Să nu creadă că noi ne temem de nişte aventurieri. Dacă guvernarea nu va întreprinde măsuri, ne asumăm noi responsabilitatea să eliberăm Chişinăul apoi şi toată ţara de „omuleţii verzi”, a menţionat Ghenadie Cosovan.

Noua platformă

Victor Alexeev spune că în curând vor creea Platforma Civică „Dreptate şi Adevăr”, deoarece sunt dezamăgiţi de actuala Platformă „DA”. „Pe parcursul unui an am înţeles că această platformă a avut un plan de a dezonora unioniştii şi de a se uni cu forţele pro-ruse. Noi am decis crearea unei noi platforme care să coopereze cu guvernarea, care a fost aleasă legitim. Se va numi Platforma Dreptate şi Adevăr”, a comunicat locotenentul. Reprezentanţii Platformei „Dreptate şi Adevăr” solicită de la Parlamentul şi Guvernul Republicii Moldova să accelereze ancheta penală în cazul BEM, astfel, încât să fie traşi la răspundere toţi cei care figurează în acest dosar. Aceştia sunt Ilan Shor, Victor Bodiu, Petru Lucinschi, Igor Dodon, Zinaida Greceanâi, Alexandru Beristecico, Reghina Apostolova, Veaceslav Lupov, Viorel Melnic, Marina Tauber, Vladimir Novosadiuc, Aurel Marinescu şi Lilia Peskacevskaia. După calculele făcute de veterani, din cele trei bănci s-ar fi furat 27 miliarde de lei. 

Interconectarea energetică cu România

Potrivit lor, interconectarea la cele patru linii electrice de tensiune înaltă Fălciu-Goteşti, Isaccea-Vulcăneşti, Iaşi-Ungheni şi Suceava-Bălţi ar duce la micşorarea cu 25-30% a costurilor pentru energia electrică. Veteranii solicită deblocarea lucrărilor de construcţie pentru etapa a doua a gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău. 

Singura soluţie pentru stabilitatea Republicii Moldova este reunificarea cu România, iar asta ar putea începe cu crearea unui Consiliu Interstatal România-Republica Moldova, din care să facă parte oficiali şi şefi de instituţii din ambele ţări pentru a indentifica şi soluţiona în comun probleme cu impact destabilizator regional. 

Războiul informaţional

Războiul hibrid declanşat în Republica Moldova se face şi prin intermediul surselor media străine. În acest context, veteranii cer curăţirea spaţiului mediatic de propaganda rusească şi anti-europeană. Unul din membrii mişcării civice a menţionat că sursele media de limbă rusă nu sunt citite de către tineri, deoarece limba rusă nu se studiază intens în şcoli. 

Reprezentanţii Tiras-Tighina au prezentat pe parcursul anilor 2012-2016, spun ei, informaţii autorităţilor centrale prin intermediul presei, dar fără nici un rezultat. Potrivit lor, în luna iunie 2013, au informat societatea despre grupările extremiste care îşi doreau destrămarea Republicii Moldova şi acapararea Băncii de Economii, Aeroportul Internaţional, Căile Ferate, Moldtelecomul şi alte instituţii de importanţă economică. În anul 2014, au prezentat Parlamentului de la Chişinău o scrisoare prin care comunicau despre pregătirea unor grupări armate. Cu ajutorul veteranilor din Ucraina au stabilit că în Guvernul Moldovei activează persoane a serviciilor de securitate secrete din Rusia. Veteranii au amintit de protocolul semnat de către primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur şi Boris Elţin în defavoarea ţării.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite