O delegaţie ALDE va veni în Moldova pentru a documenta riscurile la adresa statului de drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O rezoluţie privind statul de drept şi respectarea drepturilor şi libertăţilor omului în Republica Moldova a fost votată la cel de-al 38-lea Congres al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), care a avut loc la Amsterdam, Olanda. Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a declarat că rezoluţia a fost votată de către liberalii europeni ca urmare a situaţiei grave din Republica Moldova în ceea ce priveşte statul de drept, transmite IPN.

„Pentru noi a fost cea mai importantă rezoluţie, din cele 26 votate, cea cu privire la statul de drept din Moldova. Deoarece, aceasta a venit sa constate încă o dată că avem probleme în Republica Moldova la acest capitol. Şi liberalii europeni, dar nu doar ei, sunt îngrijoraţi”, a spus Mihai Ghimpu. 

Congresul a decis să delege un grup de deputaţi şi experţi europeni în Moldova pentru a documenta riscurile la adresa statului de drept şi a drepturilor omului, a comunicat liderul PL.

Membra Biroului Politic Central al PL Corina Fusu a menţionat că adoptarea rezoluţiei a fost foarte importantă pentru democraţia din Moldova. 

„Rezoluţia s-a axat pe mai multe situaţii ce îngrijorează instituţiile europene, cum ar fi situaţia primarilor presaţi politic pentru a satisface interesele partidului de la guvernare. De asemenea, Rezoluţia menţionează îngrijorarea vizavi de schimbarea netransparentă a sistemului de vot”, a declarat Corina Fusu. 

Potrivit liberalei, experţii Comisiei de la Veneţia, dar şi liberalii europeni vor monitoriza îndeaproape evenimentele rezultate din această modificare a sistemului electoral.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite