Numirea procurorului general, contestată la Curtea Constituţională de PAS

Numirea procurorului general, contestată la Curtea Constituţională de PAS

FOTO arhivă

Preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, a anunţat vineri, 9 decembrie, că va fi depusă o sesizare la Curtea Constituţională privind neconstituţionalitatea decretului prezidenţial de numire a lui Eduard Harunjen în calitate de procuror general.

„Vom depune sesizare prin intermediul deputatului Grigore Cobzac, care a susţinut iniţiativa noastră”, a scris Sandu pe pagina sa de Facebook.

liderul PAS consideră că decizia de numire a lui Eduard Harunjen în funcţia de procuror general este „anti-cetăţenească, pentru că astfel se încalcă dreptul cetăţenilor de a beneficia de o reală reformare a justiţiei şi de acţiuni concrete ce ar sancţiona hoţii şi corupţii, dar şi ilegală, deoarece aprobă un concurs ilegal organizat de un consiliu ilegal”. 
„Şi mai grav este faptul că Harunjen nici nu putea fi admis la concurs, pe motiv că a fost membru al Consiliului Superior al Procurorilor din postura sa de procuror general interimar, încălcându-se astfel condiţiile de eligibilitate”, afirmă Maia Sandu.

Eduard Harunjen a fost selectat pe 7 decembrie în cadrul unui concurs la care au mai participat cinci candidaţi. Chiar a doua zi, preşedintele Nicolae Timofti a semnat decretul de numire a acestuia în funcţie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: