Noul ambasador SUA la Chişinău a depus jurământul de intrare în funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kent Logsdon
Kent Logsdon

Noul ambasador al SUA în Republica Moldova, Kent Logsdon, a depus, la Washington, jurământul de intrare în funcţie. Ambasadorul Logsdon va sosi în curând în Moldova pentru a conduce echipa Ambasadei „în continuarea consolidării relaţiei bilaterale SUA – Moldova pe care cele două ţări ale noastre au edificat-o în ultimii 30 de ani”, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei SUA în Republica Moldova, citat de IPN.

Ambasadorul va sosi la Chişinău alături de soţia sa, Michelle, ofiţer recent pensionat al Serviciului Afaceri Externe.

Kent Logsdon este originar din Sewickley, Pennsylvania. Deţine o diplomă de master în relaţii internaţionale de la Universitatea din Virginia şi o diplomă de licenţă în guvernare de la Universitatea Notre Dame.

Este membru de carieră al Serviciului Diplomatic de nivel superior şi a fost şef de cabinet al Subsecretarului pentru Creştere Economică, Energie şi Mediu şi, înainte de aceasta, a fost asistent principal adjunct al Secretarului de Stat în Biroul Resurse Energetice. A fost, de asemenea, şef adjunct al misiunii Ambasadei SUA la Berlin, Germania, servind ca însărcinat cu afaceri, din ianuarie 2017 până în mai 2018.

Ambasadorul Logsdon vorbeşte limbile rusă, ucraineană, thailandeză şi germană. Studiază limba română.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite