Noua lege a Procuraturii ar putea fi aprobată până la sfârşitul lunii mai

Noua lege a Procuraturii ar putea fi aprobată până la sfârşitul lunii mai

Conceptul de reformare propune demilitarizarea procurorilor FOTO: procuratura.md

În cadrul şedinţei Consiliului naţional pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept, preşedintele Grupului de lucru privind reforma Procuraturii Andrian Candu a declarat documentul, împreună cu modificările la Constituţie urmează a fi aprobate până la sfârşitul lunii mai.

Ştiri pe aceeaşi temă

Candu a menţionat că a fost definitivat Conceptul de reformă a Procuraturii, iar în această săptămână el va intra în procedură legislativă, transmite IPN.

Vicepreşedintele Parlamentului i-a îndemnat pe membrii Consiliului naţional pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept şi pe reprezentanţii societăţii civile să formuleze recomandări şi propuneri la subiectul reformării justiţiei, pe care să le expedieze Comisiei juridice, numiri şi imunităţi.

De asemenea, membrii consiliului au aprobat o decizie prin care recomandă Parlamentului adoptarea proiectului de lege cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, ţinând cont de opinia Comisiei de la Veneţia.

Procurorii din Moldova vor avea lefuri mai mari şi mai multă independenţă Concepţia privind reformarea Procuraturii este unul dintre obiectivele reformei justiţiei, demarate de autorităţi în 2011. Potrivit autorilor, modificările ar trebui să contribuie la demilitarizarea organelor procuraturii, să sporească transparenţa acestora şi să le asigure independenţa. Totul, în strictă conformitate cu standardele europene.

Consiliul încurajează implementarea noilor prevederi legale privind testarea integrităţii profesionale, „confiscarea extinsă” şi „îmbogăţirea ilicită”, precum şi testarea la poligraf a candidaţilor la funcţiile de judecător şi procuror, ca măsuri de prevenire şi combatere a corupţiei. Se mai propune desfăşurarea unei campanii de informare, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, privind tendinţele pozitive înregistrate în reforma justiţiei.

Grupul de lucru privind reforma Procuraturii a fost creat în decembrie 2013.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: