Nicolai Dudoglo a părăsit PDM şi şi-a depus mandatul de deputat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolai Dudoglo

Nicolai Dudoglo a părăsit Partidul Democrat şi şi-a depus mandatul de deputat în Parlament, după ce conducerea formaţiunii i-a cerut să aleagă între statutul de membru al partidului şi cel de fondator al organizaţiei obşteşti „Noua Găgăuzie”, transmite IPN.

Într-o postare pe o reţea de socializare, Nicolai Dudoglo spune că îşi va continua activitatea politică şi socială în cadrul organizaţiei obşteşti „Noua Găgăuzie”, organizaţie care tinde să aibă un aport semnificativ la renaşterea Găgăuziei.

Nicolai Dudoglo spune că a avut o colaborare productivă cu colegii din PDM, doar că uneori era nevoit să se abţină de la votarea anumitor proiecte care nu coincideau cu viziunea sa.

„Sunt convins că a venit timpul să facem din Găgăuzia o regiune puternică, un model naţional de dezvoltare a unei formaţiuni teritoriale autonome a Republicii Moldova în parametrii cadrului legal în vigoare. Asta îşi doreşte poporul nostru şi acest lucru va fi util întregii ţări”, a scris Nicolai Dudoglo.

Anterior, într-un comunicat de presă al PDM, formaţiunea a menţionat că prin obiectivele pe care intenţionează să le promoveze Nicolai Dudoglo în cadrul mişcării „Noua Găgăuzie” devine incompatibil cu statutul de membru al PDM şi de membru al fracţiunii democrate din Parlament. În acelaşi timp, devine incompatibil cu viziunea şi acţiunile pe care le promovează partidul pe linia modernizării pro-europene a ţării.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite