Negocierile pentru reglementarea transnistreană în formatul „5+2” vor avea loc pe 9-10 octombrie, la Bratislava

Negocierile pentru reglementarea transnistreană în formatul „5+2” vor avea loc pe 9-10 octombrie, la Bratislava

O reuniune a negocierilor pentru reglementarea transnistreană în formatul „5+2” va avea loc la Bratislava pe 9 şi 10 octombrie 2019. Negocierile vor fi găzduite de preşedintele OSCE în exerciţiu, ministrul Afacerilor Externe şi Europene al Slovaciei, Miroslav Lajčák, şi Franco Frattini, reprezentantul Special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE din partea Slovaciei pentru reglementarea transnistreană.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întâlnirea, denumită oficial „Conferinţa Permanentă pe probleme politice în cadrul procesului de negociere pentru reglementarea transnistreană în formatul „5+2”, va reuni reprezentanţi ai părţilor – Republica Moldova şi Transnistria, mediatorii din partea OSCE, Federaţia Rusă şi Ucraina, precum şi observatorii la  negocieri  – Uniunea Europeană şi Statele Unite.
 
La întâlnirea în formatul „5+2”  va fi examinat stadiul de implementare a măsurilor de consolidare a încrederii convenite în cadrul pachetului „Berlin-plus”şi vor fi analizate posibile chestiuni prioritare noi şi complementare pentru măsuri suplimentare de consolidare a încrederii
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: