Negocieri PD-PL, cu haltă la comunişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii PD s-au întâlnit ieri la negocieri oficiale cu comuniştii, în timp ce întrevederea cu liberalii lui Ghimpu a fost doar de curtoazie. Atât Lupu, cât şi Voronin au negat formarea unei alianţe de centru-stânga, aşa cum a anunţat în urmă cu două zile presa rusă.

Liderii partidelor parlamentare au intrat cu stângul în a doua săptămână de negocieri pentru formarea unei coaliţii care să preia puterea în stat. Democraţii conduşi de Marian Lupu au anuntat, iniţial, pentru ieri, o negociere directă cu liberalii lui Mihai Ghimpu, preşedintele interimar.

Mai citeşte şi:

Moscova demonstrează o perseverenţă de masochist, mizând pe Vladimir Voronin

Înainte de a ajunge la Ghimpu, delegaţia democraţilor s-a oprit la Hotelul „Nobil" din Chişinău, unde s-a întâlnit cu comuniştii. Localul ales pentru negocieri îi aparţine lui Vlad Plahotniuc, milionarul democrat care face parte din echipa de tratative politice.

Lupu: „Nu permitem nimănui să ne preseze"

Întrevederea PD-PCRM vine la doar o zi după ce Serghei Narîşkin, trimisul Kremlinului, a intermediat apropierea dintre cele două partide.
După discuţiile de ieri, Marian Lupu a declarat că nu a semnat niciun acord cu Voronin privind crearea unei coaliţii între PD şi PCRM, aşa cum anunţa presa rusă. „N-o să permitem nimănui să ne preseze. Discuţia cu Narîşkin este echivalentă cu discuţia cu un ambasador sau altul", a spus Lupu. Liderul democraţilor a confirmat însă că este în discuţii avansate cu comuniştii pentru a guverna ţara. Motivul: „au venit cu o ofertă foarte avantajoasă". După o dimineaţă petrecută cu comuniştii, delegaţia Partidului Democrat s-a mutat la Reşedinţa de Stat pentru discuţiile cu Mihai Ghimpu.

„Nu e simplu de negociat cu PD"

În două ore, echipele de negociere n-au ajuns la nicio înţelegere. „Nu e simplu să discutăm cu un partid care are două variante de alianţă. Presupunerea mea este că avem şanse ca PD să nu formeze o coaliţie cu Partidul Comuniştilor", a declarat preşedintele interimar al Moldovei.
Premierul Vlad Filat, liderul PLDM, a afirmat că scoate din calcul orice discuţie cu comuniştii. „Cetăţenii Moldovei îşi doresc un viitor necomunist, european. Noi vedem drept unică soluţie refacerea Alianţei pentru Integrare Europeană, în formula celor trei partide care au intrat în Parlament", a declarat Vlad Filat.

Miting anti-PCRM anunţat pe Facebook

Un grup de adepţi ai Partidului Liberal Democrat (PLDM) şi ai Partidului Liberal (PL) au anunţat pe site-ul de socializare Facebook că intenţionează să organizeze astăzi, la ora 10.00, un miting în faţa sediului Democraţilor din strada Tighina. Iniţiatorii evenimentului sunt nemulţumiţi de negocierile dintre Partidul Democrat, condus de Marian Lupu, cu Partidul Comuniştilor, al cărui lider este fostul preşedinte Vladimir Voronin.

„Cazul Roşca 2 nu-l mai dorim!"

Iniţiativa „Anticomunist Basarab", a Cristinei Zelinschi, Ion Puşcaş şi Vitalie Lisnic vine la doar două zile după ce Lupu şi Voronin s-au afişat împreună, având un mesaj public pro-Rusia. În urma acestui exerciţiu de imagine, mass-media rusă a promovat intens formarea unei alianţe de centru-stânga care să conducă Republica Moldova. „Noi putem opri această nedreptate!!! Avem puţin timp ca să reuşim să oprim acest nedrept pas. Cazul Roşca 2 nu-l mai dorim!!!", se arată pe pagina denumită pe Facebook „Pe 7 decembrie spunem «NU» coaliţiei PD-PCRM". Îndemnul face referire la evenimentele din 2005, când cei 11 deputaţi a Partidului Popular Creştin Democrat, condus de Iurie Roşca, au votat pentru alegerea lui Vladimir Voronin în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.

Protestatarii de pe internet, cărora li s-au alăturat deja 500 de susţinători, avertizează că, în cazul unei guvernări de stânga, „Moldova riscă o Revoluţie iarăşi pe data de 7". Anul trecut, pe 6 şi 7 aprilie, tinerii pro-europeni din Chişinău s-au mobilizat tot prin intermediul reţelelor de socializare şi au protestat împotriva comunistilor.

"Unele agenţii de ştiri au grăbit lucrurile, anunţând alianţa PCRM-PD, cu trimitere la liderul comunist."
Comitetul Central al Partidului Comuniştilor

"Vreau ca deciziile politice să fie luate aici, în Republica Moldova, şi nu în altă parte."
Vlad Filat preşedintele PLDM

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite