Natalia Gherman şi condiţia de sclav

Natalia Gherman, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, fiica primului preşedinte post-sovietic al Republicii Moldova Mircea Snegur. FOTO: bild.de.

Din recenta declaraţie a ministrului de externe, Natalia Gherman, făcută după o şedinţă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, am putut afla că Republica Moldova se alătură memorandumului depus de Rusia privind comemorarea a 70 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Declaraţia cu pricina a fost dată în faţa unui jurnalist rus. Ministrul Gherman a vorbit pe un ton plângăcios, parcă cerându-şi iertare că asta nu s-a întâmplat mai devreme. Până la urmă, de ce nu am sărbători şi noi împreună cu ruşii, ca o fostă colonie ascultătoare ce suntem? De ce să nu ne recunoaştem chiar noi statutul de periferie a unui imperiu în curs de reinstituire, statut care, de fapt, nu a dispărut niciodată?

Acest statut nici nu va dispărea vreodată, pentru că el caracterizează plenar Republica Moldova de la apariţia acesteia în formă sovietică, în 1940. Indiferent de „semnele” de reformare pe care le dă societatea şi clasa politică la un anumit nivel, desovietizarea deplină nu se va produce niciodată. Pentru că desovietizarea deplină înseamnă dispariţia Republicii Moldova ca stat şi restabilirea frontierei României pe Nistru.

Între timp nu ne rămâne decât să urmărim acest spectacol în plină desfăşurare, cel al unei schizofrenii colective care caracterizează clasa politică de la Chişinău. Pe de o parte, Republica Moldova este lăudată drept partenerul cel mai de încredere din Parteneriatul Estic. S-a semnat acordul de asociere cu Uniunea Europeană şi cel de liber schimb. Pe de altă parte, ne alăturăm Rusiei într-un caz atât de simbolic precum este cel de mai sus.

Ce altă dovadă mai bună a faptului că Republica Moldova este o emanaţie a celui de-al doilea război mondial în Europa, un copil al acestui război? Iar politicienii de la Chişinău cunosc, desigur, acest fapt. Şi îşi influenţează electoratele stimulând frica acestora. Frica faţă de „pierderea statalităţii” – nenorocirea supremă, de exemplu.

Dar poate că aşteptăm prea mult de la fiica unui fost secretar de partid comunist în RSS Moldovenească, ajuns ulterior preşedinte al Sovietului Suprem şi apoi preşedinte al Republicii Moldova? Ca lider de partid, fie şi la nivel raional, Mircea Snegur fusese, desigur, spălat pe creier şi redus la condiţia unui executant docil al ordinelor venite de la Moscova, via Chişinău. Mentalitatea de sclav i-a fost inoculată din tinereţe. Aceasta era cea care-i permitea unui „naţmen” (minoritate naţională), în acele zile, accesul pe scara socială şi către puterea politică.

Aceeaşi mentalitate de sclav am putut-o auzi de la fiica preşedintelui Mircea Snegur, ministrul de externe Natalia Gherman, în faţa jurnalistului rus care, în faţa ei, apărea probabil mai groaznic decât un anchetator KGB de pe vremuri. Era pur şi simplu greţoasă maniera în care un pretins demnitar de stat al unui pretins stat independent încearcă să-i intre în graţii şi să-i facă pe plac unui oarecare reporter din Rusia.

Având în vedere faptul că unicul stat care ameninţă, realmente, integritatea, independenţa şi libertatea cetăţenilor Republicii Moldova de a-şi alege viitorul este Federaţia Rusă, cea care-şi ţine trupe şi armament în raioanele de est şi refuză ostentativ, de 15 ani, să le scoată de acolo după ce promisese acest lucru, alăturarea oficială cu Rusia într-o chestiune precum comemorarea celui de-al doilea război mondial este o ruşine naţională şi o dezonoare adusă memoriei altui război, cel pentru apărarea independenţei Republicii Moldova în 1992, războiul moldo-rus în Transnistria.

Este un bun prilej şi un motiv întemeiat pentru doamna ministru de externe Natalia Gherman să îşi depună demisia. Aceasta, demisia, ar trebui să-i fie cerută de reprezentanţii societăţii civile, dar şi de forţele politice care reprezintă, cu adevărat, interesele cetăţenilor Republicii Moldova.

Demisia ministrului Natalia Gherman trebuie urmată de numirea în funcţia de ministru de externe a unei persoane neafectate de virusul sovietizării, adică a cuiva educat în mare parte după 1991. Consider că avem tineri diplomaţi care s-ar putea descurca, în funcţia de ministru, cu mai multă onoare profesională şi, mai ales, demnitate naţională, decât această emanaţie a sovietismului din noi, şi a fricii care le-a fost băgată în oase precursorilor noştri în secolul XX de către ocupanţii sovietici.

Înlocuirea ministrului Natalia Gherman cu un alt diplomat „cu experienţă” nu va face decât să perpetueze condiţia de sclav a Republicii Moldova în raport cu fosta putere ocupantă, Rusia. Iar sclavii nu sunt luaţi în serios nicăieri. Nici chiar acolo unde noi declarăm că vrem să fim – în Uniunea Europeană. Doar cei care luptă cu condiţia de sclav şi o depăşesc sunt în stare să câştige respectul şi colaborarea din partea potenţialilor parteneri.