Natalia Moloşag, fosta avocată a Maiei Sandu, preia mandatul de avocat al poporului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Avocata Natalia Moloşag a fost numită de Parlament în funcţia de avocat al poporului pentru un mandat de şapte ani. Pentru candidatura acesteia au votat 57 de deputaţi, transmite IPN.

Comisia specială de selectare candidaţilor a înaintat plenului Parlamentului candidatura Nataliei Moloşag şi a lui Andrei Brighidin. Supuse votului, Natalia Moloşag a ieşit învingătoare.

„Jur să respect Constituţia şi legile Republicii Moldova, statutul avocatului poporului, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Să-mi îndeplinesc cu bună credinţă şi imparţialitate atribuţiile. Să apăr demnitatea instituţiei avocatului poporului”, a declarat Natalia Moloşag de la tribuna Parlamentului.

Deputatul BCS Vasile Bolea a acuzat că concursul pentru selectarea candidaţilor a fost netransparent. Parlamentarul a acuzat-o pe Natalia Moloşag că s-ar afla în conflict de interese cu preşedintele ţării, Maia Sandu, întrucât în 2020, în calitate de avocată, a reprezentat în instanţă interesele acesteia, atunci candidată a Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) la prezidenţiale. În replică, Natalia Moloşag a menţionat că se află, mai degrabă, în conflict de interese cu deputatul socialist Vasile Bolea, întrucât a făcut parte din Comisia care i-a refuzat eliberarea licenţei de avocat.

Natalia Moloşag este avocată din 2006. În 2009, a ajuns în atenţia opiniei publice după ce a reprezentat interesele mai multor tineri maltrataţi de poliţie în urma protestelor din luna aprilie, iar în anul 2011 a ajuns membră a Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite