Natalia Gavriliţa, desemnată de Maia Sandu la funcţia de prim-ministru

Natalia Gavriliţa, desemnată de Maia Sandu la funcţia de prim-ministru

Natalia Gavriliţa, candidat desemnat la funcţia de premier

Preşedintele Maia Sandu a semnat vineri, 30 iulie, după consultările cu fracţiunile parlamentare, decretul de desemnare a Nataliei Gavriliţa la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Natalia Gavriliţa are la dispoziţie două săptămâni pentru a constitui echipa şi pentru a elabora programul de guvernare, pe care să-l prezinte Parlamentului.

Şefa statului declară că are toată încrederea că prim-ministrul desemnat va veni cu o echipă integră şi profesionistă, şi că în maximum în două săptămâni Republica Moldova va avea un nou Guvern, care să însemne şi un nou început pentru ţară.

„Oamenii aşteaptă schimbări în bine şi pentru aceasta este nevoie de acţiuni ferme şi de decizii competente, care să pună în prim-plan interesul cetăţeanului”, a declarat Maia Sandu.

Natalia Gavriliţa este candidatul PAS la funcţia de premier. Este fostă ministră a finanţelor în Guvernul Sandu şi are experienţă de lucru la Fondului Global pentru Inovare (GIF) cu sediul la Londra, Marea Britanie. În 2013-2015, a fost angajată la Chişinău, la Ministerul Educaţiei. Înainte de aceasta a fost angajată la Guvern, dar şi Ministerul Economiei şi Comerţului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările