Natalia Gavriliţa, către APP: Ne dorim rezultate reale în eliminarea corupţiei

Natalia Gavriliţa, către APP: Ne dorim rezultate reale în eliminarea corupţiei

Corupţia a ajuns la un nivel atât de înalt în Moldova, încât a devenit principalul impediment în creşterea bunăstării oamenilor. O spune premierul Natalia Gavriliţa, care aşteaptă rezultate reale în eliminarea corupţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Declaraţiile au fost făcute în contextul prezentării noului director al Agenţiei Proprietăţii Publice, Eugeniu Cozonac, colectivului instituţiei, transmite IPN.
 
Premierul a menţionat că Eugeniu Cozonac are o vastă experienţă profesională în managementul mai multor companii mari de tehnologii informaţionale din SUA şi Marea Britanie. Guvernul are aşteptări mari de la APP în ceea ce priveşte administrarea întreprinderilor aflate în proprietatea statului.
 
„Avem foarte multe probleme pe care trebuie să le rezolvăm – Arena Chişinău, concesionarea Aeroportului, Loteria Moldovei ş.a. Trebuie să asanăm aceste întreprinderi, să le facem să lucreze, să le readucem valoarea pe care o pot avea şi, prin ele să aducem venituri în bugetul de stat. Vreau să mergem ferm în direcţia dezvoltării, să introducem mecanisme eficiente de guvernare corporativă la întreprinderile de stat, să aducem profesionişti la conducerea acestora şi să ne mândrim cu rezultatele activităţii lor”, a spus Natalia Gavriliţa, citată într-un comunicat de presă al Guvernului.
 
Eugeniu Cozonac a mulţumit pentru încrederea care i-a fost acordată de Guvern şi a spus, la rândul său, că va avea o abordare pragmatică în conducerea Agenţiei, astfel încât să obţină eficienţă cât mai mare în activitatea acesteia. „De astăzi începe un capitol nou la APP, sper să fim un exemplu. Vreau să avem o competiţie sănătoasă şi să fim mândri de ceea ce facem, iar rezultatele activităţii APP să se reflecte în creşterea bunăstării fiecărui cetăţean al ţării”, a menţionat directorul APP.
 
Eugeniu Cozonac a fost numit în funcţia de director APP din 26 august. Ex-directorul, Ghenadie Ţepordei, a fost eliberat din funcţie, în baza cererii de demisie, la 9 august.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările