Deşi 2-3 voturi au lipsit – în funcţie de modul de calcul - pentru a permite căderea Guvernului lui Dodon în care ce a mai rămas din PDM cu Pavel Filip s-a solidarizat total cu socialiştii pro-ruşi şi i-au ţinut trena preşedintelui. Lecţiile învăţate sunt dure şi arată că actuala majoritate va face orice să-l menţină pe Dodon Preşedinte, că PDM e cauză pierdută şi că atât timp cât nu există o majoritate în Parlament, pro-europenii se pot aştepta la toate blăstămăţiile din partea lui Dodon şi preşedintelui Parlamentului Zenaida Greceanîi, neregularităţi, încălcarea regulamentului, ignonarea voinţei cetăţenilor, a normelor şi uzanţelor parlamentare. Coaliţia „Totul pentru Dodon“ nu poate fi învinsă decât de Coaliţia „Opriţi-l pe Dodon!“

Reprezentarea cetăţenilor Republicii Moldova sau contestarea alegerilor

Prima greşeală a fost faptul de a contesta rezultatul alegerilor parlamentare şi de a persista într-o asemenea nerecunoaştere a componentei Parlamentului, unde se adoptă legile. Pe principiul intervenţiilor nefaste ale Oligarhului Plahotniuc – dar negând sau ignorând intervenţiile cel puţin la fel de nefaste ale lui Dodon şi a Rusiei de partea sa – contestarea nesfârşită a formulei Parlamentului ales a lăsat opoziţia fără un instrument major care, pe de altă parte, îl serveşte neîntrerupt pe Dodon. Astfel, voturile se desfăşoară în acest parlament, care mai are, formal, măcar doi ani şi jumătate, dacă nu intervin alegerile anticipate, şi acelea extrem de greu de declanşat.

Parlamentul Republicii Moldova face reprezentarea cetăţenilor şi, dacă instituţiile statului nu au decis altfel, alegerile au fost validate şi recunoscute internaţional în această formă – vot mixt, derularea cu probleme, cu vicieri de rezultat dar nu cu fraude care să modifice sensibil rezultatul final. După ce toate căile de atac au fost utilizate, oricine trebuie să realizeze nu neapărat că e de acord cu componenţa existentă, ci că întregul joc politic se desfăşoară în acest cadru. După cum spuneam acum mai un an, pierderea poziţiei de Preşedinte al Parlamentului la PSRM a fost o mare greşeală la acea vreme, odată ce partidul pro-rus avea deja preşedintele statului. Această realitate i-a permis lui Dodon impunitatea şi acumularea unor atribuţii noi, excepţionale, pe care nu le are potrivit Constituţiei.

Contestarea prelungită a alegerilor şi rezultatelor lor azi, la mai bine de un an şi jumătate, nu ajută, iar faptul că votul la moţiunea de cenzură a fost programat luni – când toată lumea aştepta ziua de joi sau vineri – şi rezultatul sunt ilustratoare în acest sens. În actualul context, repartiţie a voturilor şi în actualul cadru, opoziţia trebuie să învingă Regimul Dodon şi să-l trimită acasă pe ostentativul pro-rus din fruntea Republicii Moldova.

Or rezultatul de ieri a arătat că, mai degrabă, moţiunea a subliniat o întărire a lui Igor Dodon. Că a fost un eşec al opoziţiei, mai exact al iniţiatorilor moţiunii şi că planul lor a fost greşit. Că au eşuat cu momentul declanşării moţiunii care nu avea sorţi de izbândă, de unde întrebarea firească cine îşi asumă eşecul şi dacă nu cumva am asistat la un joc îngust, cu avantaje personale şi de partid sau dacă acest vot nu e o sancţiune a proiectului propus de PPDA, al guvernului uni-partinic, condus de reprezentantul celui mai mic partid din opoziţie, fără discuţii reale, negocieri şi coordonare coerentă cu celelalte partide, de unde absenţa voturilor necesare.

Pro Moldova şi PDM. Care-i partidul oligarhic? Cine-i corupt?

Lecţiile moţiunii respinse ieri - şi mai ales discursurile publice şi producţiile tunurilor mediatice care au susţinut acoperirea cu foc propagandistic majoritatea - arată că suntem într-un joc al absurdului care trebuie expus şi distrus ca percepţie. El se bazează pe un fals şi o mutaţie nedemnă, care include viziunea lui Dodon de a scoate din reprezentarea parlamentară două grupuri parlamentare, Shor şi Pro-Moldova, calificate drept reprezentând partide oligarhice.

Dodon a mutat lupta în care el era ţinta şi, în egală măsură, dezbaterea eliminării celui de-al doilea Mare oligarh al Ţării, singurul rămas la putere, el însuşi, a contrării politicilor profund geopolitice, ale înclinaţiei exclusive şi ostentative pro-ruse de la Chişinău, într-o falsă bătălie între tabăra Filip versus Candu, ca succesori ai PDM-ului lui Plahotniuc. Şi cât PDM-ul lui Filip – profund ancorat şi docil ridicător de mână la carul PSRM – se bate cu Pro-Moldova lui Candu care e mai mare succesor al Oligarhului, Dodon jubilează.

Unde a dispărut coaliţia anti-Dodon? Păi parcă erau două rele în Republica Moldova lui februarie 2019 care trebuiau ambele eliminate. Mai mult, după alegeri s-a probat, mai acum un an, că Dodon e corupt, Dodon încalcă regulile finanţării partidelor şi ia bani de la ruşi – a recunoscut-o cu gura sa când negocia plata banilor de către Plahotniuc în schimb. Mai mult, Dodon e la putere, Dodon corupe, Regimul său e incompetent, impotent, dezastruos pentru Republica Moldova şi, având puterea, e cel care are cum să ofere avantaje, posturi, privilegii şi bani, nu cei de la opoziţie. Deci oricât se dă PDM fată mare, cu Diacov şi mai ales Nichiforciuc, este polul corupţiei actuale, alături de Dodon.

Dodon, dintr-o simplă mişcare de baghetă, a împins bucăţile PDM una împotriva celeilalte pentru a pune blamul pe Pro Moldova care e în opoziţie şi a scăpa el basma curată de oprobiul şi mania publică. Or până nu se asumă că liniile de confruntare sunt cele cu Dodon – mai ales că urmează alegeri Prezidenţiale – Actualul Oligarh Suprem şi Unic al Republicii Moldova riscă să mai stea un mandat în poziţia de Preşedinte. Distrugând definitiv Republica Moldova, democraţia şi statul de drept.

Cea mai ciudată postură e cea a pro-românului şi pro-europeanului declarat Pavel Filip. El a acceptat să ţină trena lui Dodon şi să voteze alături de pro-ruşi. Pare să nu realizeze că-şi distruge partidul, ce a mai rămas din el, că e ostaticul părţii celei mai conservatoare, pro-ruse şi comuniste rămasă în partid şi că îşi distruge orice viitor politic dar, mai mult, îşi întinează definitiv memoria în istorie. Când vor începe să curgă nemerniciile pregătite la Preşedinţie şi prin Parlament să vedem cum va mai explica federalizarea Republicii Moldova, ofensivele separatiste şi distrugerea unităţii statului prin legile aberante privind Găgăuzia. Totul pentru Gloria realegerii lui Dodon Preşedinte!

Abordarea greşită a moţiunii fără majoritate. Costurile visătorilor iniţiatori

Moţiunea a fost fără istoric şi trebuia oprită atunci când s-a constatat clar absenţa majorităţii din primele momente. Nu poţi să doreşti să dărâmi un guvern, susţinând că ai majoritatea necesară, când nu eşti în stare în Parlament măcar să impui agenda. Acolo nu Zenaida Greceanîi e şef, nici Biroul Permanent, ci Parlamentul în întregul său e suveran şi poate bloca aberaţiile, poate respinge sau schimba agenda, dacă are majoritatea necesară trecerii unei moţiuni de cenzură.

Când Regimul Dodon cu liota lui de slugi în diferite poziţii publice a reuşit să impună desfăşurarea lucrărilor Parlamentului, apoi să impună dezbaterea moţiunii, lucrurile erau clare. Majoritatea se verifică la vot, or un vot pe agenda avusese loc deja. El a arătat că nu există voturi pentru doborârea Guvernului lui Dodon. De ce să o faci atunci? De ce ai merge mai departe, dacă nu cumva interesele sunt altele? Ca să te faci de râs?

Agenda Parlamentului a fost primul test al deţinerii majorităţii, şi unul crucial. El a probat că nu există majoritate şi că totul nu a fost decât un exerciţiu de imagine. Dacă nu cumva a însemnat sancţionarea visătorilor cu viziuni de mărire individuală şi de partid în faţa realităţii politice curente. Au negociat prost, s-au pripit, au ratat un moment, totul până la o eventuală sesiune extraordinară sau până în toamnă. Dar mai grav, l-au întărit pe Dodon în perspectiva alegerilor prezidenţiale, şi-i permit preluarea iniţiativei, dacă a pierdut-o vreodată. O gafă de începător în ale politicii, cum par să fie autorii acestei idei.

Perspectiva electorală şi democratică sumbră a perpetuării Regimului Dodon

Perspectivele sunt sumbre astăzi. Şi la nivel electoral, prin Codul Electoral aflat încă în Parlament, Regimul Dodon a demonstrat că nu va cruţa nici un efort, nu va respecta nici o regulă pentru a-l înscăuna Jupân pe pro-rusul ostentativ Igor Dodon, cu sprijinul larg al Rusiei. Cine urla că trebuie constituită în Republica Moldova naţiunea civică şi că geopolitica e inutilă şi ar trebui lăsată deoparte? Unde au dus îndemnurile iraţionale şi aberante de atunci la un an distanţă? La consolidarea puterii lui Dodon, căruia nu i-a păsat de nici o naţiune civică, ci doar de orientarea geopolitică pro-rusă şi de refacerea Imperiului post-Sovietic al lui Putin, cu o suveranitate limitată a Republicii Moldova.

Asta înseamnă chiar distrugerea Republicii Moldova ca stat. Iar germenii se văd tot mai prezenţi: în aranjamentele cu Krasnoselski şi în neruşinarea cu care Transnistria separatistă înaintează cu posturi de pază în interiorul Zonei de Securitate şi pe teritoriul controlat de autorităţile legitime de la Chişinău, cu acordul explicit sau tacit al Preşedintelui Dodon, care visează doar la voturile pe care le vor aduce separatiştii pentru realegerea sa. În pretinsele drepturi acordate ilegal şi neconstituţional, prin diferite legi aflate în Parlament, Găgăuziei, fără nici o justificare faptică de discriminare sau de apărare a unei minorităţi etnice – şi acest fapt reprobabil în secolul 21. Prin viitoarea federalizare a Republicii Moldova cu trei componente, aşa cum o arată actualele propuneri legislative. Şi prin rusificarea din rărunchi a societăţii din stânga Prutului.

Tratarea veteranilor din Războiul de pe Nistru cu violenţe şi bastoane pe spinare şi modul de a privi istoria sunt adevărata hârtie de turnesol pentru Dodon. Asta arată că Preşedintele Republicii Moldova trăieşte cu Marea Rusie a lui Putin în suflet şi că nu-l intereseză nimic la nivel politic pentru cetăţeni şi statul pe care-l conduce. Interesele Rusiei şi agenda acesteia e singura care contează, o demonstrează eliberarea lui Platon şi reluarea spălătoriei de bani a potentaţilor ruşi, eforturile de supunere politică a Băncii Naţionale şi alte aberaţii mai subtile aflate în curs de instrumentare la diferite niveluri.

Acestea ar fi veştile rele. Există şi o veste bună, totuşi: există motive de noi şi nenumărate moţiuni de cenzură. Doar că de această dată trebuie foarte clar marcată realitatea votului şi a majorităţii parlamentare ce poate fi constituită, iar naraţiunea dominantă Opriţi-l pe Dodon! Oligarhul suprem! Omul Rusiei! Regimul Dodon târăşte Republica Moldova, federalizată, pe bucăţi, în străfundurile Siberiei trebuie să devină fapt şi percepţie unanimă, în timp ce coagularea tuturor forţelor politice pentru a realiza pasul doi al luptei de eliberare din captivitate a statului Republica Moldova înseamnă distrugerea Regimului Dodon. Cu sau fără Filip de partea bună a istoriei, valorificând toate resursele pentru a scăpa şi de cel de-al treilea cap al căpcăunului ce ucide încet statalitatea Republicii Moldova, după Plahotniuc şi Shor: Igor Dodon!