Moscova anunţă că va ajuta Chişinăul să găsească consens în interiorul ţării, după ce opoziţia a prezentat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viceministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Andrey Rudenko, a declarat că situaţia politică din Republica Moldova „este imprevizibilă din punct de vedere al componenţei parlamentare şi al antagonismului dintre principalel forţe politice”. Declaraţia a fost făcută în contextul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu, prezentate în Parlament de Platforma DA şi PAS.

Oficialul rus a afirmat că speră că forţele politice de la Chişinăul vor găsi un consens politic, precizând că Moscova este dispusă să ajute Chişinăul în găsirea acestui consens, notează agenţia de presă rusă TASS.

Lidera PAS, Maia Sandu, a anunţat joi, 16 iulie, că fracţiunea parlamentară a PAS va semna şi va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu, iniţiată de Platforma DA. Decizia a fost luată în pofida faptului că nu există voturi suficiente pentru demiterea Cabinetului de miniştri, iar PDM a comunicat că nu va sprijini moţiunea. Anterior, Maia Sandu afirma că nu va semna moţiunea dacă nu există garanţia că sunt voturi suficiente. De această dată, Maia Sandu a declarat că speră că democraţii îşi vor revedea decizia şi în ultimul ceas vor vota pentru demiterea Guvernului.

Amintim că la întrevederea dintre Maia Sandu şi Pavel Filip, ultimul a comunicat că schimbarea nu poate fi făcută cu ajutorul unor deputaţi corupţi şi traseişti, care au fost scoşi ilegal cu bani grei din PDM de către grupările Candu şi Şor. Pavel Filip a precizat că PDM este deschis dialogului doar cu PAS, PDA şi PSRM, în oricare format politic care ar putea să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor, dar sub nicio formă nu va accepta niciun fel de dialog sau colaborare cu partidele Şor şi Pro Moldova, partide asupra cărora există suspiciuni că unii membrii ai conducerii şi finanţatorii lor sunt implicaţi în frauda bancară, coruperea deputaţilor şi alte ilegalităţi, partide care trebuie izolate, nu încurajate să continue modul murdar de a face politică. 

Fracţiunea parlamentară a Platformei DA, condusă de Alexandru Slusari, a anunţat marţi, 14 iulie, că a semnat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu. Pentru ca documentul să fie înregistrat este nevoie ca cel puţin 26 de deputaţi să-l semneze. În acest sens, Alexandru Slusari a comunicat că Platforma DA aşteaptă, până joi, şi semnăturile celor 15 deputaţi din fracţiunea Partidului Acţiune şi Solidaritate.

Precizăm că liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a anunţat că formaţiunea sa are deja lista noului Cabinet de Miniştri şi că este gata să-şi asume guvernarea, deşi fracţiunea sa este formată doar din 11 deputaţi. Lidera PAS, Maia Sandu, a declarat că este dispusă să-l sprijine pe Andrei Năstase la funcţia de premier, dacă va fi sigură că există 51 de voturi în Parlament. Liderul Pro Moldova, Andrian Candu, la fel, a declarat că este gata să sprijine învestirea Guvernului Platformei DA.

Noul Guvern poate fi învestit doar dacă votează şi deputaţii Partidului Şor. Anterior, Maia Sandu a afirmat că nu va vota un Guvern care să depindă de voturile Partidului Şor, condus de Ilan Şor, condamnat de prima intanţă la şapte ani de închisoare în dosarul furtului miliardului şi care se află în căutare internaţională. Reacţia Maiei Sandu este de înţeles, pentru că asocierea cu Ilan Şor ar putea-o discredita, fapt ce nu-i convine mai ales că au rămas zile numărate până la prezidenţiale. 

De menţionat că opoziţiei nu-i ajung încă două voturi pentru a demite Guvernul, fiind necesare cel puţin 51 de voturi. Toate fracţiunile de opoziţie - PAS (15 mandate), Platforma DA (11), Partidul Şor (9), Pro Moldova (14) şi deputatul neafilat Octavian Ţîcu au în total 49 de voturi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite