Moldova nu va participa la Adunarea Parlamentară a CSI. PSRM se opune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO parlament.md
FOTO parlament.md

Delegaţia parlamentară a Republicii Moldova nu va participa săptămâna viitoare la Adunarea Parlamentară a Comunităţii Statelor Independente de la Sankt-Petersburg. Anunţul a fost făcut joi, 23 martie, de către preşedintele Parlamentului, Andrian Candu. Fracţiunea Partidului Socialiştilor consideră această decizie incorectă şi afirmă că va merge la eveniment, chiar dacă va trebui să o facă din cont propriu, transmite IPN.

Candu a afirmat că, potrivit notei expediate Federaţiei Ruse şi abuzurile stipulate în ea, dar şi din faptul că până în prezent nu există un răspuns oficial de la Moscova, participarea delegaţiei moldoveneşti la Adunarea Parlamentară a Comunităţii Statelor Independente nu este binevenită. 

„După discuţii, după consultări, Biroului Permanent a luat decizia că delegaţia Parlamentului Republicii Moldova nu va participa la şedinţele Adunării Parlamentare a CSI, care se vor desfăşura săptămâna viitoare la Sankt-Petersburg”, a spus Andrian Candu, precizând că Republica Moldova nu boicotează activitatea CSI-ului, ci doar nu va participa la evenimentul anunţat.

Preşedintele Parlamentului a mai adăugat că în cadrul şedinţei Biroului Permanent au existat şi opinii contrare, însă decizia a fost luată. Deputaţii care intenţionează să participe la reuniune o vor face-o pe cont propriu. Potrivit lui, urmează a fi expediate scrisori oficiale, inclusiv gazdelor evenimentului şi secretariatului Adunării Parlamentare a CSI, prin care se va informa despre neparticiparea delegaţiei moldoveneşti.

Preşedinta fracţiunii Partidului Socialiştilor, Zinaida Greceanîi, a declarat că decizia Biroului Permanent este incorectă şi nu a susţinut-o. Deputata a spus că nu cunoaşte ce s-a întâmplat la nivel diplomatic, însă există o decizie prin care a fost aprobată componenţa delegaţiei care urma să participe la reuniunea de la Sankt Petersburg. Deputaţii socialişti vor merge la eveniment, chiar dacă vor trebui să o facă din cont propriu. În opinia sa, această comunitate e foarte importantă şi Republica Moldova a participat întotdeauna la asemenea evenimente. Mai mult, parlamentara susţine că asemenea decizie urma să fie aprobată în plenul Parlamentului şi nu la şedinţa Biroului Permanent.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite