Mişcarea Populară Antimafie merge în alegeri doar pe lista de partid. Mocanu: Nu participăm la cazinoul lui Plahotniuc de pe circumscripţii

Mişcarea Populară Antimafie merge în alegeri doar pe lista de partid. Mocanu: Nu participăm la cazinoul lui Plahotniuc de pe circumscripţii

FOTO privesc.eu

Partidul Mişcarea Populară Antimafie a anunţat că va participa în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Liderul formaţiunii, Sergiu Mocanu, a declarat că ei nu vor înainta candidaţi pe circumscripţii uninominale, ci doar pe lista de partid.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În felul ăsta noi ne vom promova programul nostru „Republica Unirii”. Un program de integrare românească şi europeană, credem cel mai viabil. Noi prin această acţiune vom reuşi să ajungem la alegători şi să denunţăm acţiunile mafiei din Republica Moldova”, a declarat Sergiu Mocanu într-o conferinţă de presă.

Liderul Antimafie consideră că participarea pe circumscripţii uninominale înseamnă să „participi la cazinoul lui Plahotniuc”, subliniind că doar Vlad Plahotniuc şi socialiştii lui Igor Dodon au şanse pe circumscripţii.

„Noi vom promova lista noastră de candidaţi, fără să chemăm pe circumscripţii uninominale pentru cine să voteze. Au teren toţi să meargă la cazinoul lui Plahotniuc şi să vadă că într-un cazinou câştigă doar cel care deţine acest cazinou”, a spus Mocanu.

Politicianul susţine că „fenomenul mafiot în Republica Moldova este unul general, nu unul care cuprinde doar apucăturile lui Plahotniuc”, dar „pătrunde şi în partidele de opoziţie”.

„Majoritatea partidelor de opoziţie care la ora actuală se consideră cu şansă provin dintr-un alt partid mafiot, care a fost Partidul Liberal Democrat al lui Filat”, a menţionat Mocanu. 

În opinia sa, Vlad Plahotniuc nu are de gând să dea puterea „ca Voronin altă dată”, pentru că riscă să ajungă la închisoare.

citeste totul despre: