Ministrul care îi lipseşte lui Victor Ponta
0
Un diplomat străin, acreditat la Bucureşti, l-ar fi întrebat, cu ani în urmă, pe unul dintre organizatorii unui eveniment cu pretenţii, cum este posibil ca, din alte state ex-socialiste să fie retrase trupele sovietice - evident tardiv, în raport cu România, scăpată de Gheorghiu-Dej de această pacoste -, iar din ţara noastră să nu plece nimeni. Referirea, desigur voalată, fiind la agenţii acoperiţi ai serviciului secret rus.
Aceasta a fost una dintre cele mai interesante afirmaţii, pe care le-am reţinut la dezbaterea - organizată la Palatul Parlamentului, de Platforma Civică Acţiunea 2012 şi moderată inteligent de Eugen Popescu -, cu tema Unirea Basarabiei cu România, model pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
În rest?
Mai bine de trei ore, în care parcă doar s-a marcat momentul. Într-o sală mare, cu nu puţine scaune goale şi etichete neonorate. De pildă, chiar când intram pe uşă, în faţa acesteia Liliana Mincă - ce fusese invitată la un loc de onoare - pleca precum din puşcă, probabil nedorind să ia parte la o acţiune în care asistenţa este diminuată, în raport cu propriile aşteptări.
Comedie mare...
Cu parlamentari puţini, plini de ei, veniţi să arunce câteva fraze, din turnurile lor de fildeş şi plecând imediat, unul câte unul, fiind, vezi Doamne, necesară prezenţa lor în alte zone ale Parlamentului. Cu alţi Agamiţă Dandanache...
Asta în condiţiile în care, normal ar fi fost ca forumul legislativ al ţării, in integrum, să dedice o atenţie cuvenită aniversării - nu comemorării! - celor 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu Patria Mamă.
Dar de unde nu este, nici Cel de Sus nu cere.
Până şi Patriarhia Română a trimis un emisar prelat, consiler al patriarhului, care a vorbit înţelept, dar fără nicio referire vizând viitorul relaţiei dintre Biserica Ortodoxă Română şi credincioşii dintre Prut şi Nistru.
În schimb, ambasadorul Iurie Reniţă, care reprezintă Republica Moldova, la Bucureşti, m-a amuzat cu capacitatea sa de a fi brusc emitentul unor gânduri mai degrabă constructive, decât... stataliste, cu afirmaţii precum "a ne edifica asupra viitorului nostru" şi "să omagiem ce merită a fi omagiat". Caţavencu să trăiască...
Dar a avut dreptate, atunci când a semnalat că este nevoie de acţiuni concrete, dincolo de manifestările ce ţin de latura sentimentală.
Sugestivă a fost informaţia că Republica Moldova rămâne dependentă, de o singură sursă energetică - a se citi Rusia - şi pentru că, din punct de vedere al conexiunilor tehnice utilizabile acum, România nu poate asigura decât 27% - din necesarul landului de peste Prut.
Despre gazoductul Iaşi-Ungheni s-a vorbit mult şi în termeni elogioşi - amintea diplomatul Reniţă. Dar - a dedus asistenţa - nu s-a făcut nimic practic.
Iurie Reniţă a punctat inteligent, atunci când a afirmat că revenirea acasă, a celor de peste Prut poate fi accelerată şi prin formula livrării, de către România, a gazelor şi curentului electric de care au nevoie fraţii noştri. Acestea fiind utile şi ruperii dependenţei de puterea de la răsărit. În acest caz, "integrarea noastră s-ar produce mult mai firesc."
M-a surprins Vitalia Pavlicenco, care a vorbit monoton, cu doar două afirmaţii notabile. "Râul Prut să devină unul intern, precum Oltul" şi "Nu avem o altă speranţă decât România."
Parlamentar la Chişinău, Valeriu Săhărneanu a semnalat lucruri neştiute, în România. Precum recenta înjunghiere a unui tânăr, care i-a cerut interlocutorului său, din Republica Moldova, să vorbească în limba română, fapt pentru care a plătit cu viaţa...Conaţionalul Săhărneanu a exprimat şi speranţa sa că unirea poate fi făcută în acest deceniu.
Remus Cernea a venit cu o viziune robustă, asupra reapropierii necesare dintre cele două maluri ale Prutului - specificând că unificarea nu este împotriva Rusiei, a Ucrainei sau contra cetăţenilor de altă naţionalitate.
În schimb, Radu Zlati - probabil în urma unei altercaţii matinale cu consoarta sau cine ştie după ce alt context mai puţin vesel - a fost un generator de temeri bazate pe un nihilism demn de o cauză mai bună. El m-a amuzat când a afirmat că nici nu se pune problema reeditării modelului german, la reunificarea celor două state româneşti. Bravos naţiune! Cu aşa deputaţi să tot trăieşti.
Din intervenţia lui Eugen Tomac merită a fi reprodusă afirmaţia sa, conform căreia "Republica Moldova este o creaţie stalinistă." La fel ca şi Remus Cernea a adus în discuţie o iniţiativă legislativă, a circa 50 de parlamentari, prin care procedura de redobândire a cetăţeniei române să presupună o cheltuială minimă.
Tot el a semnalat că TVR - televiziunea publică girată acum de Claudiu Săftoiu - nu mai are niciun corespondent la Chişinău! Asta în timp ce postul maghiar Duna TV are şapte studiouri în Transilvania şi opt corespondenţi. Comparaţie nefericită, dar utilă înţelegerii modului în care unii îşi bat joc de cauza naţională.
Sigur că alta ar fi situaţia, dacă TVR ar fi condusă de Brânzovenescu, celebrul personaj al lui Caragiale,,,
Una dintre cele mai interesante alocuţiuni a rostit-o Doru Braia. El a reamintit celor prezenţi că momentul reunificării "depinde de imboldul fiecăruia dintre noi". Şi în opinia sa, toţi cei 588 de actuali parlamentari trebuiau să nu rămână indiferenţi la o asemenea aniversare. Dar, din păcate, ca unul care îi cunoaşte pe mulţi dintre ei, ştie că nu puţini senatori şi deputaţi au reflexul, la diferite iniţiative, să pună întrebarea, pe holurile Casei Poporului:"Mie ce îmi iese?" Trahanache, unde eşti?...
O impresie la fel de bună a făcut Nicolas Dima, venit de peste Ocean. Multe dintre afirmaţiile sale au electrizat pe cei prezenţi: "Nu suntem români, dacă renunţăm la teritoriul dintre Prut şi Nistru!"; " Cei din jurul 'ţării noastre sunt la fel de distruşi ca şi noi."; " Noi românii, nu ne respectăm liderii şi vrem să fim mai catolici decât Papa de la Roma. "; "În 10, 20, 30 de ani, Unirea se va face. Sunt convins."
De bun augur a fost şi opinia conaţionalui Ioan Roşca, sosit tocmai din Canada. El a făcut patru propuneri de interes public:
1. Readucerea, în atenţia opiniei publice, a genocidului comis de puterea ocupantă a Basarabiei - contra populaţiei româneşti;
2. Explicarea publică a ceea ce s-a petrecut în ultimele două decenii, timp în care, pe drumul reunirii nu s-a înaintat nici măcar cu un pas.
3. Trecerea de la întocmirea listelor cu cei interesaţi de acţiuni unioniste, la realizarea listelor cu cei care NU sunt dornici să sprijine această cauză naţională, pentru a arăta clar, opiniei publice, din stânga şi din dreapta Prutului, cine se opune reunificării.
4. Dezbaterea corelaţiei, dintre problema reunificării şi aceea a transferului unor atribuţii de suveranitate, în comunitatea europeană.
Incisiv, la obiect, debordant şi cu degetul pe rană s-a dovedit a fi Ghenadie Brega, un publicist ofensiv, de peste Prut. El a demascat practica - aparent necunoscută de Ministerul român al Afacerilor Externe - că, la Chişinău, "cine îndrăzneşte să dea cu banul, o ia (cetăţenia română) mai repede!" La ambasada română sunt cozi, zi şi noapte. Cu oameni care sunt rechemaţi peste alte câteva luni. Sau câţiva ani!
Acest june conaţional, observând, cu tristeţe, cum tot pleacă parlamentarii care au vorbit, a mai remarcat, cu năduf:"Nu a răbdat lumea până la capăt." Tocmai atunci, ieşind din sală, neatent la ce spunea românul Brega, nimeni altul decât Eugen Tomac, membru al comitetului parlamentar pentru comunităţile româneşti de peste hotare. Asta fiind în contradicţie cu momentele în care români dornici de un loc în Parlamentul de la Bucureşti vin în Basarabia doar pentru "băi de mulţime" - cum bine puncta Ghenadie Brega.
Şi acelaşi compatriot remarca, cu tristeţe, că posturile publice şi private din România rar au, în decurs, de 24 de ore, o ştire despre Republica Moldova.
Cu alte cuvinte, KGB-iştii de ieri sunt octogenari, FSB-iştii de azi sunt deloc selenari, ci cu vârste în jur de 30 de ani, dar ostili şi conexiunilor mediatice, dintre românii trăitori pe cele două maluri ale Milcovului de azi - Prutul.
Eu unul am propus organizatorului Eugen Popescu ca - în contextul în care aniversările vin şi trec, iar oficialităţile doar aparent petrec - să transmită acum, în scris, premierului Victor Ponta, propunerea Platformei Civice Acţiunea 2012, ca la prima remaniere de guvern să fie integrat, în executiv şi ministrul care lipseşte din formula actuală.
Doar un Minister al Unificării Naţionale, cum există în Coreea de Sud, din anul 1969, ar putea fi structura eficientă, de implementare zilnică, a unor măsuri de apropiere constructivă, a românilor din cele două state despărţite de Prut.
Şi cine să fie titularul?
Păi... dacă lui Mihai Ghimpu, patriotul liberalilor de la Chişinău, i s-a făcut de o muiere nominalizabilă pentru postul de ministru al oastei moldovenilor, atunci, cea mai bună opţiune ar putea fi numirea lui Vitalie Marinuţa - actualul titular al Ministerului Apărării Republicii Moldova - ca ministru al unificării naţionale, în executivul de la Bucureşti, el fiind cel mai pro-occidental membru al guvernului condus acum de Vlad Filat.
De ce?
Cum Angela Merkel provine din landurile estice germane şi Vitalie Marinuţa va reprezenta interesele landului românesc.dintre Prut şi Nistru.
În plus, prezidenţiabilul de mâine - pentru o Românie unitară -, premierul de azi, Victor Ponta cunoaşte foarte bine că un personaj precum Cristian David, ministru delegat la Ministerul Afacerilor Externe, pentru românii de pretutindeni, care întreprinde o vizită în Republica Moldova, între 27 – 29 martie 2013, nu este altceva decât un substitut. Era să scriu o frecţie la un picior de lemn...
Înfiinţarea Ministerului Unificării Naţionale - care ar putea superviza şi reacordarea automată a cetăţeniei române tuturor celor care au avut-o, în Basarabia, nu au renunţat la aceasta, precum şi urmaşilor lor - ar fi argumentul prin care Victor Ponta ar putea deveni ceea ce nu visa - cel mai iubit dintre pământenii actuali ai României. Evident peste Prut.
Se încarcă comentariile...
