Ministrul Justiţiei, Fadei Nagacevschi, va transmite CSP-ului lista celor patru candidaţi la funcţia de procuror general

Ministrul Justiţiei, Fadei Nagacevschi, va transmite CSP-ului lista celor patru candidaţi la funcţia de procuror general

Noul ministru al Justiţiei, Fadei Nagacevschi, a anunţat că va transmite Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) luni, 18 noiembrie, lista celor patru candidaţi la funcţia de procuror general, selectaţi anterior de o comisie creată de Ministerul Justiţiei, condus la acea vreme de Olesea Stamate.

Fadei Nagacevschi a declarat, într-o conferinţă de presă, că nu a găsit la Ministerul Justiţiei vreun document ce ar justifica decizia ex-ministrului Olesea Stamate de a anula concursul prin care au fost selectaţi cei patru.

Pe 29 octombrie, Comisia de preselectare a candidaţilor la funcţia de procuror general a ales patru candidaţi, din 20 care s-au înscris în concurs. Această listă urma să fie trimisă Consiliului Superior al Procurorilor care va trebui să aleagă un singur candidat, pe care îl va propune preşedintelui ţării spre numire în funcţie.

Comisia a decis, prin consens, înaintarea către Consiliul Superior al Procurorilor lista următorilor candidaţi: Crîşmaru Oleg; Gribincea Vladislav; Soltan Veaceslav; Stoianoglo Alexandr.

Criza politică de la Chişinău, soldată cu demisia Guvernului Maia Sandu, a început pe 6 noiembrie, când Ministerul Justiţiei a anunţat că anulează concursul prin care au fost selectaţi patru candidaţi la funcţia de procuror general, pe motiv că unii membri ai comisiei de selectare a candidaţilor ar fi viciat concursul, acordând punctaj intenţionat eronat unor candidaţi.

Imediat a urmat anunţul Guvernului că îşi asumă răspunderea în faţa Parlamentului pentru modificarea Legii Procuraturii, aşa încât premierului să-i revină atribuţa de selectare a candidaţilor pentru funcţia de procuror general. Maia Sandu şi-a justificat acţiunea prin faptul că doreşte să se asigure că la şefia Procuraturii va ajunge o persoană independentă. Maia Sandu a declarat că Igor Dodon şi PSRM au frică de un procuror independent şi din acest motiv vor demiterea Guvernului.
 
De partea cealaltă, socialiştii au acuzat-o de încălcarea acordului alianţei de guvernare ACUM-PSRM, dar şi mai grav - de încălcarea Constituţiei când Guvernul şi-a asumat răspunerea pentru asoptarea legii în varianta nouă. Din acest motiv, PSRM a înaintat o moţiune de cenzură cu scopul de a demite Guvernul, învestit în funcţie inclusiv cu voturile deputaţilor PSRM. Igor Dodon a afirmat că Maia Sandu intenţionat a provocat această criză pentru că se pregăteşte de alegerile prezidenţiale şi ar avea nevoie să-şi crească popularitatea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: