Miniştrii care ar putea face parte din Guvernul Gavriliţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Natalia Gavriliţa, candidat desemnat la funcţia de premier
Natalia Gavriliţa, candidat desemnat la funcţia de premier

Candidatul desemnat de preşedintele Maia Sandu la funcţia de premier, Natalia Gavriliţa, ar putea prezenta echipa guvernamentală şi programul de guvernare într-o şedinţa extraordinară a Parlamentului joi, 5 august.

Până atunci, în presă au apărut câteva nume care s-ar putea regăsi la şefia ministerelor din Guvernul Gavriliţa. 

Potrivit Unimedia.info, Ala Nemerenco, ex-ministru al Sănătăţii şi fost consilier al preşedintelui Maia Sandu, ar urma să ocupe din nou funcţia de ministru al Sănătăţii. 

Ex-ministrul de Interne în Guvernul Vlad Filat, Dorin Recean, ar urma să conducă Ministerul Economiei.

Andrei Spînu, deputat PAS, ex-consilier al preşedintelui Maia Sandu, va conduce Ministerul Finanţelor.

Vlad Kulminski, expert politic, ex-consilier al preşedintelui Maia Sandu, va fi numit în funcţia de vicepremier pentru Reintegrarea ţării (cu Transnistria).

Ministerul de Interne ar urma să fie condus de către Ana Revenco, actual consilier al preşedintelui Maia Sandu în domeniul Apărării şi Securităţii.

Amintim că Natalia Gavriliţa, candidat desemnat la funcţia de premier, este vicepreşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate. În 2019, a fost ministra Finanţelor în guvernul condus de Maia Sandu. În perioada 2015–2019, a fost director general al Fondului Global pentru Inovare. A activat ca secretar de stat al Ministerului Educaţiei, în perioada 2013-2015. 

Gavriliţa a mai deţinut funcţia de şefă a Departamentului politici şi dezvoltare macroeconomică în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului şi şefă a Departamentului politici şi coordonarea asistenţei externe din cadrul Cancelariei de Stat. Pe parcursul carierei sale a activat ca expertă internaţională pentru Banca Mondială, IFC, UNICEF şi alte organizaţii internaţionale. Natalia Gavriliţa este licenţiată în drept internaţional şi are un masterat în politici publice la Şcoala de Guvernare J.F. Kennedy a Universităţii Harvard. Este căsătorită şi are un copil.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite