Mihai Ghimpu: Ilan Şor va ajunge deputat. Asta-i toată politica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO pl.md
FOTO pl.md

Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, consideră că primarul de Orhei, Ilan Şor, condamnat de prima instanţă la şapte ani de închisoare, nu îşi va ispăşi pedeapsa. Mai mult ca atât, liberalul afirmă că Şor va ajunge deputat după alegerile parlamentare din 2018.

În cadrul emisiunii „Important” de la TVC21 de marţi, 12 septembrie, Mihai Ghimpu s-a plâns inclusiv pe faptul că justiţia ar fi selectivă în Republica Moldova, iar dosarele penale importante ar fi coordonate cu liderul PDM, Vlad Plahotniuc, pe care l-a acuzat din nou că stă în spatele dosarului penal deschis pe numele lui Dorin Chirtoacă şi că ar vrea să obţină în aşa mod Primăria Chişinău.

„Dar pe altul care fura miliarde (referindu-se la Ilan Şor), umbla cu sacul şi înjoseşte, umileşte pe cei care au luptat la Nistru. Acuma poză de la independenţă, stă liber, judecat nu-i judecat, condamnat nu-i condamnat, unde s-a mai văzut că sentinţa intră în vigoare la ultima instanţă? Ultima instanţă va fi la papură vodă, el va ajunge deputat. Asta-i şi toată politica asta. Lumea vedea toate lucrurile astea, nu sunt proşti la Parlamentul European şi la Consiliul Europei. Ăştia sunt specialişti care au şi consultanţi serioşi, aşa că toate acestea se vor termina”, a declarat Ghimpu.

Ilan Şor a fost condamnat pe 21 iunie, de prima instanţă, la şapte ani şi jumătate de închisoare de tip semiînchis. Hotărârea de condamnare însă nu este definitivă, fiind aşteptată cea executorie a Curţii de Apel Chişinău. Până atunci, Ilan Şor se va afla în libertate, deoarece judecătorii nu i-au putut elibera un nou mandat de arest primarului de Orhei, pe motiv că el s-a aflat deja un an în arest, iar conform legislaţiei, termenul de arest nu poate fi mai mult de un an. 

Avocaţii lui Ilan Şor susţin că acesta este nevinovat şi vor contesta sentinţa.

De partea cealaltă, procurorii solicită o pedeapsă mai aspră, motiv pentru care vor depune un apel la Curtea de Apel Chişinău.

Şor ar urma să petreacă la închisoare doar şase ani şi şase luni, pentru că un an se consideră ispăşit, termen petrecut în arest la domiciliu.

Amintim că Ilan Shor a fost reţinut pe 22 iunie 2016. Acesta este învinuit de spălare de bani şi escrocherie în proporţii deosebit de mari într-un dosar ce vizează devalizarea Băncii de Economii cu peste 5 miliarde de lei. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite