Mihai Chirica, mesaj către Ion Chicu: Aţi jignit România, românii, pe propria dvs. mamă şi pe copiii care-i aveţi

Mihai Chirica, mesaj către Ion Chicu: Aţi jignit România, românii, pe propria dvs. mamă şi pe copiii care-i aveţi

FOTO colaj Adevărul

Primarul de Iaşi, Mihai Chirica, s-a adresat cu un mesaj public către premierul R.Moldova, Ion Chicu, în care îi spune că „ne pare nespus de rău, domnule Chicu, vremelnic prim-ministru al Republicii Moldova, că aţi ratat şansa de a rămâne, cât de puţin, în cartea de istorie a Moldovei”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Dar nu suntem supăraţi, şi ştiţi de ce? Pentru că nu aveam şi nu am avut aşteptări de la domnia voastră. Cum poţi să te superi pe un repetent la istorie că ia note mici? Dar bunul simţ, tradiţional, al tuturor românilor, oare unde este? Cum credeţi că vă privesc românii din Basarabia, când aţi jignit pe cei care au venit să-i ajute?”, a scris Mihai Chirica pe pagina sa de Facebook.

Primarul a subliniat că „tot ce a făcut şi va mai face România pentru cetăţenii Basarabiei este pentru că această naţiune este călcată în picioare de proprii ei conducători, este umilită şi sărăcită, vândută la străini şi, mai nou, jignită”. 

„Aţi jignit România, românii, limba română, istoria noastră comună, moşii şi strămoşii noştri, pe propria dumneavoastră mamă şi pe copiii care-i aveţi. Aţi vorbit urât în limba română despre ţara care, cu acelaşi grai, a întins o mână de ajutor. Şi nu suntem o ţară bogată, dar din puţinul nostru am dăruit celor care au acelaşi sânge ca noi”, a menţionat edilul.

El consideră că Ion Chicu a jignit „milioane de basarabeni care au şi cetăţenie română, au copii aici la şcoală, au afaceri prospere la noi şi se uită cu mândrie la istoria noastră comună”.

„Nu suntem supăraţi, domnule Chicu, chiar dacă ne-am îmbolnăvit medicii, îngrijind pe ai noştri. Şi ştiţi de ce? Pentru că nu va dura foarte mult şi dumneavoastră n-o să mai fiţi nimic, dar absolut nimic, ci doar o pată roşie pe o floare albă – Basarabia! Închei aici şi vă fac o mărturisire: m-aţi făcut să-i iubesc şi mai mult pe fraţii mei din Moldova”, a adăugat Chirica.

MAE de la Bucureşti a reacţionat la afirmaţiile lui Ion Chicu, considerându-le denigratoare şi inadecvate în contextul actual al pandemiei în care România a ajutat Republica Moldova. Totodată, ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a discutat deja cu omologul său de la Chişinău pe acest subiect, iar ambasadorul Moldovei a fost convocat la Minister.

Premierul Ion Chicu a venit cu o reacţie dură la adresa eurodeputatului român Siegfried Mureşan, după ce acesta a declarat că „Guvernul Republicii Moldova eşuează în gestionarea crizei COVID-19 fiindcă a eşuat şi în implementarea reformelor”.

„Stau si mă uit eu la băieţaşii ăştia români oploşiţi prin structurile europene, care vin cu „patronajul” peste noi. Rataţi, nimic în viaţă şi în ţară realizat, numai de „adus mingi” buni. Ce-ai făcut, june, în ţara ta, că geme de cea mai mare corupţie din Europa? Ai numai în judeţul Suceava jumate din numărul de bolnavi COVID19 inregistraţi în toată ţara mea. Si medici, cam tot atîţi. Judeţele moldoveneşti au 40% din decedaţi din total pe România. Şi de 2 ori mai mulţi decedaţi moldoveni în dreapta Prutului, decât în stânga, desi numarul populaţiei este egal”, a scris Ion Chicu pe pagina sa de Facebook.
 
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Siegfried Mureşan a scris că „Guvernul Republicii Moldova eşuează în gestionarea crizei COVID-19 fiindcă a eşuat şi în implementarea reformelor”.
 
„Guvernarea slabă în vremuri liniştite afectează cetăţenii în vremurile de criză. În ultimii 5 ani de zile, Republica Moldova a avut parte de mai multe guverne slabe. Guvernele Partidului Democrat şi cel al Partidului Socialiştilor au destabilizat situaţia politică din Republica Moldova şi au împovărat cetăţenii. Din această cauză, criza COVID-19 a prins Republica Moldova nepregătită”, a afirmat Mureşan.
 
Eurodeputatul a accentuat că „raportul publicat zilele acestea de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European privind punerea în aplicare a Acordului de Asociere a UE, inclusiv a Acordului de liber schimb profund şi cuprinzător (DCFTA) cu Republica Moldova, confirmă că Republica Moldova este în urmă în ceea ce priveşte implementarea reformelor. Sunt aceleaşi probleme despre care eu vorbesc de 5 ani încoace”.
 
„Instabilitatea politică, schimbările frecvente ale guvernului şi evenimentele politice din ultimii ani au contribuit semnificativ la diminuarea ritmului de implementare a reformelor. În plus, o serie de evenimente au dus la deteriorarea standardelor democratice şi a statului de drept, arată raportul Parlamentului European. Toate acele reforme cerute de UE ar fi întărit instituţiile Republicii Moldova, ar fi redus corupţia şi incompetenţa din instituţii, iar Republica Moldova ar fi fost mai pregătită să-şi apere cetăţenii în faţa crizei COVID-19”, a declarat europarlamentarul.
 
El a specificat că, deşi actualul guvern şi-a declarat disponibilitatea de a continua integrarea cu Uniunea Europeană, acelaşi raport spune că viitorul reformelor rămâne incert, pentru că succesul final al modificărilor din domeniul de justiţie şi anticorupţie va depinde de voinţa politică a actualelor autorităţi, care tind să-şi favorizeze persoanele asociate guvernării.
 
„Guvernul Republicii Moldova nu trebuie să mai întârzie cu reforme precum consolidarea independenţei instituţiilor statului, garantarea separării puterilor în stat şi independenţa sistemului judiciar şi a celui de urmărire penală. Trebuie să lupte împotriva corupţiei, să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale cetăţenilor şi nu în ultimul rând, să avanseze în investigarea fraudei bancare din 2014”, a mai spus Mureşan.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: