Memorandumul de cooperare între Comisia Economică Euroasiatică şi Republica Moldova a fost semnat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO privesc.eu
FOTO privesc.eu

În cadrul forumului internaţional „Uniunea Economică Euroasiatică - Republica Moldova” ce a avut loc luni, 3 aprilie, la Chişinău, a fost semnat Memorandumul de cooperare între Comisia Economică Euroasiatică şi Republica Moldova. Semnătura pe document a fost pusă de către Igor Dodon şi preşedintele Colegiului Comisiei Economice Eurasiatice, Tigran Tigran Sarkisyan.

„Semnarea Memorandumului este primul pas în stabilirea dialogului cu scopul dezvoltării reciproce a cooperării economice pe foarte multe domenii. Printre ele politica comercială, industria, tehnologiile informaţionale, transportul, energia, pieţele financiare, dezvoltarea antreprenoriatului şi alte direcţii. Aş vrea să menţionez, în mod special pentru critici, că semnarea memorandumului de cooperare între Comisia Economică Euroasiatică şi Republica Moldova nu contravine acordurilor anterioare semnate de Republica Moldova. Mai mult ca atât, consider că semnarea memorandumului şi îndeplinirea prevederilor acestuia va duce spre atingerea unei balanţe în relaţiile economice ale Republicii Moldova cu partenerii din Est şi Vest”, a declarat Igor Dodon în discursul său în limba rusă.

Preşedintele ţării a adăugat că el urmăreşte foarte atent procesele economice integraţioniste din spaţiul euroasiatic şi că interesul Moldovei faţă de aceste procese nu se limitează doar la unul de observator, dar se doreşte o cooperare mult mai profundă cu aceste ţări.

Premierul Pavel Filip a declarat joi, 30 martie, la Bruxelles, în cadrul unei întrevedere cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că memorandumul semnat de către Igor Dodon nu va avea nicio valoare juridică.

„Acest memorandum, chiar dacă va fi semnat, Parlamentul şi Guvernul îl vor declara nul şi va fi un document fără putere juridică”, a subliniat Filip.

Prim-ministrul a mai adăugat că Republica Moldova este un stat parlamentar, ceea ce înseamnă că toate tratatele sau memorandumurile internaţionale trebuie ratificate de Parlament. 

La lucrările Forumului au participat preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, preşedintele Colegiului Comisiei Economice Eurasiatice, Tigran Tigran Sarkisyan, membru al Colegiului (Ministru) Comisiei Economice Eurasiatice, Tatiana Valovaia, viceministrul dezvoltării economice a Federaţiei Ruse, Alexei Gruzdev, economistul principal al Băncii Eurasiatice de Dezvoltare, domnul Iaroslav Lisovolik, şi alţi demnitari din Moldova şi statele UEEA, notează serviciul de presă al Preşedinţiei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite