Marina Tauber a fost pusă sub învinuire. Procurorii vor cere să fie arestată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marina Tauber

Deputata Partidului Politic ŞOR Marina Tauber a fost pusă sub învinuire. Procurorii anticorupţie vor depune, la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, demersul de aplicare a măsurii preventive sub forma de arest preventiv pe un termen de 30 zile. Informaţia a fost comunicată pentru IPN de procurorul Mariana Cherpec, responsabilă de comunicarea Procuraturii Generale cu reprezentanţii mass-media.

Marina Tauber a fost pusă sub învinuire pe două capete de acuzare: acceptarea cu bună ştiinţă a finanţării Partidului Politic „Şor” din partea unui grup criminal organizat, precum şi pentru falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Politic „Şor” pentru semestrul I al anului 2022, în intenţia de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate şi volumul mijloacelor utilizate.

Marina Tauber a rămas fără imunitate parlamentară la 21 iulie, după ce procurorul general interimar Dumitru Robu a cerut acest lucru în plenul Parlamentului. În aceeaşi zi, deputata a fost reţinută pentru 72 de ore.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite