Marina Tauber a anunţat startul unei campanii „de colectare a problemelor bălţenilor”

Marina Tauber a anunţat startul unei campanii „de colectare a problemelor bălţenilor”

Deputatul Partidului „ŞOR”, Marina Tauber, fost candidat la funcţia de primar de Bălţi, a lansat la Bălţi o campanie de colectare a problemelor stringente din oraş şi, împreună cu locuitorii municipiului, vor cere autorităţilor să le rezolve. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă, organizată de Marina Tauber în faţa Primăriei Bălţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ea i-a îndemnat pe consilierii municipali şi pe reprezentanţii subdiviziunilor Primăriei să conlucreze cu ea, pentru a găsi împreună, inclusiv pe dimensiunea parlamentară, soluţii la problemele oamenilor.

„Vom instala mai multe corturi în oraş şi vă vom aştepta să veniţi să punctaţi care sunt problemele, care trebuie rezolvate în regim de urgenţă. Noi vom aduna toate aceste probleme şi împreună le vom duce pe masa responsabililor de la Primărie şi le vom cere să le rezolve. Vom încerca să conlucrăm cu toate direcţiile Primăriei municipiului Bălţi, cu Consiliul municipal Bălţi. În calitate de deputat, le propun astăzi, în mod oficial, tuturor consilierilor din Bălţi să colaborăm, să identificăm problemele oamenilor, să oferim soluţii, inclusiv să elaborăm iniţiative legislative”, a declarat Marina Tauber, în cadrul conferinţei de presă.



 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările