Marian Lupu: Nu e înţelept ca Moldova să se retragă din CSI

Marian Lupu: Nu e înţelept ca Moldova să se retragă din CSI

FOTO arhivă

preşedintele fracţiunii parlamentare al PDM, Marian Lupu, nu sprijină iniţiativa liberalilor ca Republica Moldova să părăsească Comunitatea Statelor Independente (CSI). Potrivit democratului, această acţiune nu ar fi una înţeleaptă.

Ştiri pe aceeaşi temă

„E vorba de o structură în care ţara noastră este membră din anul 1994 şi în cadrul căreia am derulat cu bune rezultate relaţiile noastre cu majoritatea statelor ex-sovietice. Există mai multe acorduri în cadrul CSI, iar ele servesc intereselor Republicii Moldova, cetăţenilor ei şi agenţilor economici din ţara noastră; e suficient să amintesc doar acordul de liber schimb din 2011, semnat la St. Petersburg şi ulterior ratificat şi de Republica Moldova”, a declarat Marian Lupu pentru Tribuna.md

Deputatul democrat a calificat iniţiativa liberalilor ca fiind una de „de tip electoral, dar proiectul în sine nu e în interesul Moldovei”.

Amintim că un grup de deputaţi din fracţiunea PL a înregistrat în Parlament un proiect de hotărâre cu privire la denunţarea Acordului de constituire a Comunităţii Statelor Independente (CSI).

Autorii iniţiativei legislative respective sunt: Mihai Ghimpu, Ion Apostol, Ştefan Vlas, Roman Boţan şi Ion Casian.

Deputaţii consideră că acordul cu CSI „nu a favorizat în niciun fel Republica Moldova”, iar ieşirea ţării din CSI este justificată, pe motiv că Rusia ar fi încălcat mai multe prevederi din acordul organiaţiei şi pentru că Moscova ar fi luat decizii doar în interesul ei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: