Mai întâi, România, 1918 şi Unirea: sperietorile dintotdeauna ale mancurţilor din fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească. Apoi, dispreţul obligatoriu faţă de aceeaşi Românie, care, fie că e sub călcâi rusesc, fie că e independentă, e musai un stat inferior, neputincios, incapabil să îşi urmărească pe cont propriu interesele. Prin urmare, apare şi cel de-al treilea clişeu al propagandei mancurte: America. Bau-baul universal e cel care vrea (şi poate) face unirea, cu scopul de a prăbuşi apocaliptic măreaţa Republică Moldova.

Dacă n-ar fi de râs, ar fi de plâns. Pentru că Igor Dodon (economist şi cadru didactic universitar) chiar crede asta şi are un public care, la rândul lui, crede asta. În pofida evidenţei că declanşarea crizei s-a produs când un cetăţean moldovean, a cărui limbă maternă e rusa, a furat un miliard de dolari, printr-o serie de împrumuturi garantate de bănci din Rusia, cu aprobarea unor guvernanţi de la Chişinău. Chestie în care nici România, nici SUA nu au niciun amestec.

Asemenea logică politică mai întâlnim la islamiştii de la Teheran. Culpabil pentru dezastrul lumii arabo-islamice nu e vreun lider sau stat arab, ci „micul Satan“, adică Israelul. Dar, cum măreaţa lume arabă nici în mizerie nu poate accepta că a fost înfrântă de Israel, victoria statului evreu nu se datorează acestuia, ci „marelui Satan“, adică tot Statele Unite.

Grav, cum spuneam, nu e numai faptul că există mancurţi în politica de la Chişinău. Grav e că ei se susţin pe o cultură a mancurtizării, care a creat un public incapabil să discearnă adevărul, ba chiar dornic să consume asemenea propagandă, în locul adevărului.

Mancurţii sunt periculoşi, dincolo de deznodământul actualei crize, deoarece vând o iluzie. Aceea că trecutul se poate întoarce şi că e suficient ca „micul Satan balcanic“, România, şi „marele Satan“ mondial, SUA, să fie ţinute departe de frontierele Basarabiei, pentru ca fericirea să se pogoare între Prut şi Nistru. Ba chiar şi dincolo de Nistru.

În realitate, Basarabia nu poate ieşi din criză decât dacă se conectează la un flux de resurse de dezvoltare. Care nu există, pur şi simplu, la est de Nistru.