Maia Sandu s-a întâlnit cu preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Dmytro Razumkov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

În cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează la Kiev, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere şi cu preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Dmytro Razumkov. Discuţia s-a axat pe cooperarea pe dimensiunea parlamentară dintre cele două ţări.

„Îi mulţumesc domnului Dmytro Razumkov pentru invitaţie la acest dialog politic. Sperăm să avem în curând un parlament funcţional, care va reseta relaţiile moldo-ucrainene şi la nivel de parlamente”, a declarat Maia Sandu.

Preşedintele Republicii Moldova a menţionat, totodată, că Moldova şi Ucraina au în comun multe probleme ce trebuie soluţionate, precum şi multe oportunităţi de cooperare, iar un parlament funcţional şi reprezentativ este o instituţie-cheie, un pilon indispensabil pentru a utiliza la maximum potenţialul acestui parteneriat strategic.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite