Maia Sandu s-a întâlnit cu ambasadorii acreditaţi la Chişinău în contextul asumării răspunderii Guvernului pentru modificarea Legii Procuraturii

Maia Sandu s-a întâlnit cu ambasadorii acreditaţi la Chişinău în contextul asumării răspunderii Guvernului pentru modificarea Legii Procuraturii

În cadrul unei întrevederi cu ambasadorii acreditaţi la Chişinău, avută joi, 7 noiembrie, premierul Maia Sandu a reiterat că obiectivul său de bază este să se asigure că următorul procuror general al Republicii Moldova este independent şi integru. Întâlnirea cu cei 38 de ambasadori ai diferitor ţări acreditaţi în Moldova a avut loc în contextul ultimelor evoluţii legate de reforma justiţiei.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, citat de IPN, premierul a dat asigurări că reforma justiţiei continuă să fie prioritatea numărul unu a executivului şi că fără deblocarea situaţiei în acest domeniu nu vor putea fi înregistrate progrese nici în celelalte domenii de dezvoltare a ţării, inclusiv economic sau social.

Maia Sandu a declarat în cadrul unei emisiuni TV de ieri seara că ambasadorii acreditaţi la Chişinău, cu care a avut o întrevedere, sprijină reforma justiţiei şi cred în intenţia autentică a acestui Guvern de a promova reforma.

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a transmis tot joi, 7 noiembrie, la o întrevedere cu şefii misiunilor diplomatice şi ai organizaţiilor internaţionale acreditate în Republica Moldova că „instituţia prezidenţială susţine în continuare Guvernul şi majoritatea parlamentară, cu condiţia ca acţiunile unor forţe şi persoane politice să nu depăşească limitele normelor constituţionale”. Igor Dodon, separat, a avut întrevederi cu şeful Delegaţiei UE, Peter Michalko, cu ambasadorul SUA, Dereck J. Hogan, şi cu ambasadorul Federaţiei Ruse, Oleg Vasneţov.

Guvernul a anunţat că îşi asumă răspunderea în faţa Parlamentului de modificare a Legii Procuraturii, aşa încât premierul Maia Sandu să poată selecta cel puţin doi candidaţi la funcţia de procuror general, pe care îi va înainta Consiliului Superior al Procuraturii. Decizia Guvernului vine după ce ministra Justiţiei, Olesea Stamate, a decis să anuleze rezultatele concursului pentru selectarea candidaţilor la funcţia de procuror.

Igor Dodon a anunţat că Guvernul Maiei Sandu ar putea cădea în următoarele 72 de ore, iar apoi să fie anunţate alegeri parlamentare anticipate. Acest scenariu a fost prezentat de preşedintele ţării în contextul deciziei Guvernului de a-şi asuma răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii, aşa încât premierul să poată selecta candidaţii pentru funcţia de procuror general.

PSRM s-a declarat împotriva acestei iniţiative, subliniind că este inadmisibil ca Maia Sandu să selecteze candidaţii la funcţia de procuror general.

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco, într-o postare pe Facebook, a încercat să explice ce înseamnă această situaţie: „Esenţa de bază a proiectului: Prim-ministrul va înainta lista scurtă de candidaţi la funcţia de Procuror General către CSP. Şi deja în continuare CSP va alege unul din cei pe care îi va înainta Prim-ministru şi va propune Preşedintelui Republicii Moldova candidatul la funcţia de Procuror General.”

Imediat după anularea rezultatelor concursului, fracţiunea parlamentară a Partidului Socialiştilor, cea care alături de fracţiunea PPDA şi PAS formează alianţa de guvernare, a solicitat demisia ministrei Justiţiei, Olesea Stamate. Aceştia au acuzat ministra că a anulat concursul pentru că în lista de candidaţi nu a ajuns favoritul Blocului ACUM.

Ministra Justiţiei, Olesea Stamate, a anunţat că va semna un ordin prin care va anula rezultatele concursului de selectare a candidaţilor pentru funcţia de procuror general, asta deşi comisia responsabilă de concursul respectiv, deja a selectat patru candidaţi, iar Consiliul Superior al Procurorilor urma să aleagă un candidat din cei patru.

Amintim că Igor Dodon a dat de înţeles că nu va accepta să fie modificată lista celor patru candidaţi la funcţia de procuror general, după ce premierul Maia Sandu a solicitat Comisiei de preselectare a candidaţilor să verifice de urgenţă informaţia publicată în presă şi să examineze oportunitatea reevaluării acestei liste în contextul apariţiei unor informaţii noi despre integritatea unui candidat din lista preselectată.

Pe 29 octombrie, Comisia de preselectare a candidaţilor la funcţia de procuror general a ales patru candidaţi, din 20 care s-au înscris în concurs. Această listă urma să fie trimisă Consiliului Superior al Procurorilor care va trebui să aleagă un singur candidat, pe care îl va propune preşedintelui ţării spre numire în funcţie.

Comisia a decis, prin consens, înaintarea către Consiliul Superior al Procurorilor lista următorilor candidaţi: Crîşmaru Oleg; Gribincea Vladislav; Soltan Veaceslav; Stoianoglo Alexandr.

De menţionat că noua guvernare a mai anulat anterior un concurs, când Comisia parlamentară juridică, numiri şi imunităţi a selectat, pe 24 iulie, câştigătorii pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională din partea Legislativului, însă rezultatul a fost anulat, fiind numiţi în funcţii alţi doi judecători, fără concurs, Domnica Manole şi Vladimir Ţurcan.  

Igor Dodon a avut o întrevedere marţi, 5 noiembrie, cu deputaţii din fracţiunea PSRM. Şeful statului şi-a expus îngrijorările legate de „lipsa de eficienţă a Guvernului” Maiei Sandu şi „percepţia tot mai negativă pe care o au cetăţenii privind activitatea acestuia”. Socialiştii au anunţat că vor propune schimbări la şefia unor ministere, precizând că nu sunt satisfăcuţi de activitatea Ministerului de Interne şi a Ministerului Economiei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: