Maia Sandu a prezentat priorităţile politicii sale externe: „O politică externă activă pentru o Moldovă puternică şi bine guvernată”

Maia Sandu a prezentat priorităţile politicii sale externe: „O politică externă activă pentru o Moldovă puternică şi bine guvernată”

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a prezentat viziunea şi priorităţile politicii sale externe pentru următorii ani, în cadrul unei şedinţe cu corpul diplomatic, organizate la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit documentului, politica externă a Republicii Moldova trebuie să fie previzibilă şi consecventă, să fie orientată spre cetăţeni şi să contribuie la soluţii multilaterale şi la un mediu regional fără conflicte, sigur şi paşnic. Acestea sunt priorităţile politicii externe a instituţiei prezidenţiale pentru anii 2021 şi 2022.

Activitatea de politică externă a Preşedinţiei se va desfăşura în cinci direcţii principale:

· Depăşirea pandemiei Covid-19 şi îmbunătăţirea situaţiei în sănătatea publică, prin asigurarea necesităţilor de vaccinare ale ţării şi atragerea asistenţei pentru sectorul de sănătate;

· Susţinerea redresării economice a ţării prin atragerea fondurilor pentru consolidarea stabilităţii macroeconomice şi sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii şi atragerea investiţiilor; 

· Combaterea corupţiei şi promovarea statului de drept prin colaborarea cu partenerii internaţionali pentru recuperarea activelor din străinătate ale funcţionarilor publici, demnitarilor şi oamenilor de afaceri corupţi;

· Sprijinirea securităţii regionale şi a unui mediu fără conflicte prin menţinerea unor relaţii de bună vecinătate cu România, Ucraina şi alte state care au interese de securitate în regiune, dar şi prin consolidarea instituţiilor de securitate şi apărare; şi

· Asumarea unui rol activ pe plan global - un angajament pe termen lung, ce vizează implicarea mai activă a Republicii Moldova în identificarea soluţiilor pentru problemele regionale şi globale de mediu, securitate şi dezvoltare.

„Avem acum multă deschidere din partea partenerilor noştri externi, dar trebuie să muncim mult pentru a o valorifica şi a o pune în slujba oamenilor. Nu putem rata această ocazie”, a accentuat Preşedinta Sandu, în timpul prezentării documentului.

Amintim că, potrivit Constituţiei, preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul în relaţiile cu alte state, la cel mai înalt nivel, şi îşi exercită atribuţiile din domeniul politicii externe în colaborare cu Parlamentul şi Guvernul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările