Maia Sandu: „Ne aflăm într-o criză economică şi sanitară foarte mare”

Maia Sandu: „Ne aflăm într-o criză economică şi sanitară foarte mare”

Preşedintele ales, Maia Sandu, îndeamnă cetăţenii să poarte mască şi să amâne evenimentele de grup. Potrivit ei, „ne aflăm într-o criză economică şi sanitară foarte mare”, cu un sistem medical extenuat şi cu spitale arhipline. Maia Sandu cere Guvernului să includă în proiectul bugetului pentru anul viitor şi cheltuielile care să acopere tratamentul la domiciliu al cetăţenilor infectaţi cu COVID-19, aşa ca tratamentul la domiciliu să fie gratuit.

Ştiri pe aceeaşi temă

În acest sens, Maia Sandu a anunţat că va întreprinde o serie de măsuri în combaterea COVID-19.
 
„În perioada următoare mă voi concentra pe obţinerea ajutorului pentru depăşirea crizei sanitare şi a crizei economice. Voi solicita ajutor sub formă de donaţie de echipamente, ventilatoare, aparate radiografice digitale mobile, tomografe, precum şi medicamentele care lipsesc, în special pentru secţiile de reanimare, teste, echipamente de protecţie etc”, a declarata Maia Sandu într-un briefing de presă miercuri, 25 noiembrie.

Maia Sandu a menţionat că va discuta cu conducerea României şi cu oficiali ai UE privind obţinerea vaccinului anti-COVID-19, odată ce acesta va fi disponibil.

Maia Sandu solicită Guvernului să includă în proiectul bugetului pentru anul viitor şi cheltuielile care să acopere tratamentul la domiciliu al cetăţenilor infectaţi cu COVID-19.

„Solicita ca politica fiscală şi bugetul de stat pentru anul 2021 să includă ajutor real, nu doar declarat, pentru agenţii economici. În primul rând, trebuie să ne asigurăm că ajutăm agenţii economici mici şi mijlocii, ca să nu falimenteze şi să nu se piardă locurile de muncă pentru oameni. În acest sens, colegii mei din Ăarlament, vor propune câteva măsuri. Posibilitatea ca agenţii economici să poată încheia planuri de restructurare a plăţilor fără penalităţi. Scutirea pentru un an a impozitelor salariale pentru oamenii care au fost disponibilizaţi din cauza crizei. Taxa zero pentru profitul reinvestit”, a mai spus Maia Sandu.

Maia Sandu consideră că „bugetul pentru anul 2021 trebuie să includă resurse şi pentru compensarea pierderilor suferite de gospodăriile agrigole din cauza secetei. În buget trebuie să se includă resurse pentru ajutorarea oamenilor care şi-au pierdut veniturile din cauza crizei şi care nu au economii sau alte surse de existenţă.”

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările