Maia Sandu: „Impotenţa Guvernului lui Dodon ne poate lăsa fără căldură şi energie electrică pe timp de iarnă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lidera PAS, ex-premierul Maia Sandu, susţine că „impotenţa guvernului lui Dodon ne poate lăsa fără căldură şi energie electrică pe timp de iarnă”. Maia Sandu a afirmat că au mai rămas doar trei săptămâni până la sfârşitul anului, iar „în lipsa unui acord între Ucraina şi Federaţia Rusă pe tranzitul gazelor naturale, există riscul să îngheţăm în ianuarie”.

„Noi am identificat două soluţii de alternativă: livrarea gazelor în regim revers pe ruta Transbalcanică şi procurarea prin Naftogaz, pe la nordul ţării. Chiar pe 12 noiembrie, ziua când PD şi PSRM au demis în mod cinic guvernul, noi urma să finalizăm discuţiile cu operatorii din România, Ucraina şi Bulgaria. După plecarea noastră de la guvernare, discuţiile cu România şi Ucraina s-au blocat. Politica externă dezastruoasă a guvernării lui Dodon (care a adus ofense şi Bucureştiului, şi Kievului) pune în pericol securitatea energetică a ţării”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Îna cest context, lidera PAS i-a îndemnat pe colegii săi din Parlament să-l cheme urgent la raport pe ministrul Economiei şi Infrastructurii pentru a clarifica când vor fi convenite toate detaliile tehnice cu operatorii de gaze naturale din România şi Ucraina.

Amintim că Igor Dodon s-a arătat anterior sigur că Moldova va primi gaze naturale din Rusia şi de la 1 ianuarie. Potrivit lui, contractul de livrare de către Gazprom a gazelor naturale în Republica Moldova va fi semnat conform două scenarii. Documentul este finalizat şi urmează să fie semnat în curând, iar cele două scenarii vor fi discutate la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate. 

În conferinţa de presă susţinută luni, după întrevederea cu premierul Ion Chicu şi cu preşedintelor Parlamentului, Zinaida Greceanîi, Igor Dodon a spus că primul scenariu este tranzitul prin Ucraina. Iar dacă Ucraina şi Rusia nu se vor înţelege, de la 1 ianuarie gazul rusesc va ajunge în Republica Moldova prin alte puncte de conectare. La această etapă, sunt cel puţin două puncte, prin Turkish Stream şi prin gazoductul de la nord, de la Alexeevca, a precizat şeful statului.

„Ambele scenarii din punct de vedere tehnic deja sunt elaborate. Noi avem siguranţă că gaz va fi, dar eu vreau acest subiect să-l discutăm la şedinţa CSS. Trebuie să fim gata de orice scenariu începând cu 1 ianuarie”, a spus Igor Dodon.

Preţul de livrare a gazului va rămâne acelaşi, indiferent de scenariul care va fi pus în aplicare, a mai spus Igor Dodon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite