Maia Sandu: Igor Dodon vroia să-şi pună omul său în fruntea ANSA

Maia Sandu: Igor Dodon vroia să-şi pună omul său în fruntea ANSA

Igor Dodon avea un interes foarte mare faţă de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) şi vroia să-şi pună omul său în fruntea acestei instituţii. Declaraţia a fost făcută de ex-premierul Maia Sandu, preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate. Potrivit ei, despre aceasta s-a discutat în cadrul întâlnirilor dintre şeful statului şi şefa cabinetului de miniştri, atunci când Maia Sandu se afla în această funcţie, transmite IPN.

Politiciana spune că Igor Dodon a şi înaintat un candidat, dar acesta nu ar fi fost suficient de profesionist şi prim-ministra a respins această candidatură.

„A existat un foarte mare interes din partea domnului Dodon pentru ANSA. El vroia foarte mult să-şi pună omul său în această instituţie. Eu am spus că noi căutăm un om foarte bun, un specialist foarte bun, necorupt pentru că acolo sunt foarte multe scheme. El a propus un CV şi eu am considerat că acesta nu este un specialist suficient de bun şi noi căutam în continuare. Interesant era că pentru domnul Dodon era interesantă această agenţie”, a declarat Maia Sandu în platoul emisiunii „Piatniţa s Anatoliem Golea” de la postul de televiziune RTR Moldova.

Lidera PAS susţine că chiar dacă în spaţiul public Igor Dodon critica dur activitatea Guvernului pe care îl conducea şi că avea mari pretenţii faţă de unii miniştri, în cadrul întâlnirilor personale acesta nu aducea acuzaţii şi argumente de ce unii şefi de ministere ar trebui să fie schimbaţi. Fosta prim-ministră spune că, în mare parte, şeful statului doar îşi manifesta interesul faţă de unele ministere, dar nu argumenta ce anume nu fac bine unii miniştri. „Când aveam aceste întâlniri, el nimic despre aceasta nu spunea, el doar spunea că îi sunt interesante unele ministere”, a adăugat politiciana.

În opinia Maiei Sandu, Igor Dodon avea două mari probleme: reforma justiţiei şi „bugetul solidarităţii” elaborat de Guvernul precedent. Referitor la reforma justiţiei Maia Sandu spune că Igor Dodon se temea de un procuror independent care l-ar fi pus sub anchetă, iar „bugetul solidarităţii”, care oferea o serie de majorări de salarii şi indemnizaţii, ar fi întărit poziţiile executivului şi ar fi crescut ratingul acestuia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: