Maia Sandu i-a solicitat procurorului general informaţii despre mersul investigaţiilor pe dosarele de rezonanţă

Maia Sandu i-a solicitat procurorului general informaţii despre mersul investigaţiilor pe dosarele de rezonanţă

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întâlnire sâmbătă, 26 decembrie, cu procurorul general Alexandr Stoianoglo. Maia Sandu a solicitat informaţii despre mersul investigaţiilor pe dosarele de rezonanţă, progresul şi impedimentele în avansarea şi soluţionarea în instanţă a acestora.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele Republicii Moldova a accentuat că oamenii aşteaptă să se facă dreptate în aceste cazuri, că oamenii cer ca persoanele implicate în scheme de corupţie să fie anchetate şi pedepsite, iar banii furaţi să fie întorşi statului. „

Oamenii, pe bună dreptate, vor să vadă rezultate reale ale activităţii procuraturii. Oamenii vor să ştie că trăiesc într-o ţară în care corupţia este dur sancţionată, iar oamenii cinstiţi se află în siguranţă.”, a precizat Maia Sandu.
 
Maia Sandu a reiterat angajamentul său în calitate de preşedinte pentru consolidarea statului de drept în Republica Moldova. 

„Justiţia poate funcţiona cu adevărat independent doar având respectul şi încrederea din partea cetăţenilor. Iar pentru asta, judecătorii şi procurorii trebuie să fie integri şi buni profesionişti. Integritatea judecătorilor şi procurorilor este garanţia independenţei lor”, a menţionat doamna Maia Sandu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările