Maia Sandu, despre candidatul ideal al forţelor de dreapta la prezidenţiale

Maia Sandu, despre candidatul ideal al forţelor de dreapta la prezidenţiale

FOTO Alexandru Tarlev

Liderul PAS, Maia Sandu, susţine că încă nu s-a decis dacă va candida pentru funcţia de şef al statului, dar insistă asupra desemnării unui candidat unic al forţelor de dreapta. Declaraţiile au fost făcute la TVR Moldova, transmite IPN.

„Îmi doresc ca în Republica Moldova să fie ales un preşedinte care ar face un prim pas în direcţia destituirii regimului oligarhic şi a reconstituirii instituţionale. Nu m-am gândit dacă să candidez şi nici nu mi-am propus scopul ca să ajung preşedinte. Mi-am propus schimbarea sistemului”, a precizat Maia Sandu.
 
Liderul PAS şi-a reiterat poziţia că trebuie să fie desemnat un candidat unic al forţelor de dreapta, pentru a nu fragmenta voturile. „Trebuie să identificăm un candidat integru, cu capacităţi manageriale, să nu fie şantajabil. În ultimul timp, la posturi de conducere au fost desemnate mai mult persoane şantajabile, cu probleme de integritate”, a declarat Sandu.
 
Maia Sandu nu a exclus dialogul cu PLDM în privinţa viitorului candidat pentru funcţia de şef al statului. „Cred că toate forţele care doresc schimbarea pot să participe la dialog”, a spus Maia Sandu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: