Maia Sandu a anunţat despre lansarea unui număr de telefon la care cetăţenii vor putea denunţa „crimele comise de Plahotniuc”

Maia Sandu a anunţat despre lansarea unui număr de telefon la care cetăţenii vor putea denunţa „crimele comise de Plahotniuc”

FOTO colaj Adevărul

Prim-ministra Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat că în curând va fi lansat un număr de telefon la care cetăţenii vor putea apela pentru a denunţa „criminele comise de Plahotniuc”.

„Vom anunţa în scurt timp un număr de telefon de încredere, ca toate persoanele care deţin probe despre crimele comise de Plahotniuc şi apropiaţii lui, despre influenţele exercitate de aceştia, despre demiterile pentru că oamenii nu au vrut să meargă la o manifestaţie a PD. Informaţiile primită de la Dvs vor fi verificate de persoane din imediata mea apropiere, în care eu am deplina încredere. Noi vom insista ca procurorii să investigheze adecvat fiecare acuzaţie”, a declarat Maia Sandu într-o conferinţă de presă.

„Noi toţi cunoaştem că regimul Plahotniuc a comis abuzuri. Multe dintre ele sunt cunoscute şi mai multe încă nu sunt cunoscute. Noi suntem determinaţi să le investigăm şi să solicităm aplicarea pedepselor meritate în faţa unor judecători independenţi. Pentru aceasta avem nevoie de probe. Ştim că mulţi dintre Dvs deţin astfel de probe, însă nu aveţi încredere în procurori. Nici eu astăzi nu am încredere în Procuratura care încă este controlată de Plahotniuc. Până asigurăm independenţa procurorilor, vă îndemn să aveţi încredere în noi, în mine”, a mai spus Maia Sandu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: