Maia Sandu: „Îmi doresc să văd un primar luptător, pentru că în Chişinău trebuie să se declare război corupţiei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu

Premierul Maia Sandu a declarat că a votat în alegerile din Chişinău pentru că îi pasă „cum va arăta Republica Moldova de acum încolo”. Prim-ministra i-a îndemnat pe cetăţeni să iasă la vot, pentru că acest fapt „ne va ajuta să consolidăm lupta noastră împotriva sistemului mafiot”.

„Vedem că în ultima vreme, unii reprezentanţi ai acestui sistem mafiot prind la tupeu şi încearcă să-şi continuie scheme de corupţie la nivel central şi local. Tocmai de aceea avem nevoie de oameni oneşti în toate funcţiile publice. Guvernul vă poate ajuta dacă dvs veţi alege primari şi consilieri oameni oneşti, care să se ocupe doar de interesele cetăţenilor”, a declarat Maia Sandu.

Maia Sandu a accentuat că „în Capitală avem o sumedenie de probleme, pentru că au fost personaje iresponsabile”.

„Îmi doresc să văd un primar responsabil, curajos, un luptător, pentru că în Chişinău trebuie să se declare război total corupţiei. Îmi doresc ca acest primar să fie susţinut de un consiliu responsabil, nu de un consiliu care să boicoteze”, menţionat Maia Sandu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite