.Ar trebui făcută o listă cu toţi comentatorii, analiştii, jurnaliştii, experţii şi politicienii care au susţinut în ultimele trei luni la Chişinău şi Bucureşti ideea că Partidul Comuniştilor este necesar pentru echilibrul politic al Republicii Moldova. Ar trebui inventariate pentru posteritate toate contorsiunile logice şi falsele argumente prezentate în sprijinul acestei teze: Partidul Comuniştilor s-a reformat, a scăpat de extremişti, Partidul Comuniştilor a devenit pro-european, Voronin s-a schimbat între timp, Partidul Comuniştilor este slab şi trebuie cooptat la guvernare.
 
Construcţia bipolară PLDM-PD are nevoie de voturile liberalilor sau voturile comuniştilor. Binomul Vlad Filat – Marian Lupu a ales soluţia riscantă a mersului pe sârmă, echilibrându-se cu un baston la capetele căruia se găsesc în stânga Vladimir Voronin, iar în dreapta Mihai Ghimpu. Unul din cuvintele cheie ale discursului promovat de echipa Filat-Lupu a fost ”stabilitate”. Un adevărat paradox această echilibristică politică în numele stabilităţii.

Pentru orice observator sincer cu el însuşi al politicii de la Chişinău a fost evident de la bun început că Voronin este un lup în blană de oaie. Comuniştii au votat preşedintele Parlamentului – însă pentru postul de premier au început să pună condiţii, Voronin a cerut un premier apolitic şi în nici un caz Iurie Leancă. Varianta Leancă la conducerea noului guvern al Republicii Moldova ar fi fost cea mai fericită: un partener cu experienţă în contactele cu Uniunea Europeană. Un prim-ministru apolitic la Chişinău înseamnă blocarea reformelor prevăzute în Acordul de asociere cu UE – reforme care au nevoie de un puternic sprijin politic.

Voronin cere acum premier apolitic. Să presupunem că binomul Filat-Lupu, de dragul echilibrului şi stabilităţii, vor satisface cererea lui Voronin – apare întrebarea: care va fi următoarea solicitare a lui Voronin şi cât de repede va fi satisfăcută?