Lupta heruvimilor împeliţaţi

Va reveni oare în viaţa noastră o guvernare despre care să se creadă, chiar şi cu o prudenţă imens mai mare, că ne va duce spre UE acum? Sau fiecare moldovean îşi va căra în continuare propriile bagaje spre UE-ul râvnit mereu ca un nepoftit?

Va reînvia oare AIE-ul speranţelor noastre ca Sf. Lazăr („biblicul“, nu economicul în acest caz)? Va trece oare suficient de repede starea asta în care este zdrobită orice reputaţie? Astfel încât să nu se ajungă să fie distruse chiar toate din temelie? („Do osnovanya. A zatem?“)

Va mai putea fi închisă, pentru o vreme măcar, Cutia Pandorei, pe care o deschid cu înverşunare ba unul, ba al doilea, ba al treilea? Vor conteni oare revelaţiile, scoase comercial la tarabe, care desfiinţează moral pe oricine? Inclusiv pe cei care se îmbată politic cu apă rece?

Se vor isprăvi vreodată dezamăgirile politice moldoveneşti care au început să îngroape în depresii nu numai pe moldoveni înşişi, dar şi pe prietenii din afară? 

Va mai fi posibil să se guverneze cinstit cu un CNA tratat, cel puţin de o parte a elitei, „cu totală neîncredere“? 
Este oare posibilă împăcarea doar dacă se vor închide ochii faţă de păcatele „celuilalt“? Sau trebuie să aşteptăm ca „celălalt“ să-şi închidă odată ochii, pe laiţă, de preferat din puşcărie?

Cât va mai trebui să vedem, de exemplu, cum cineva îi dă voie lui Dumnezeu să delegheze pentru moldoveni un şef de stat, ca apoi să-l probozească rău că n-a avut grijă ca trimisul Lui să nu fie deturnat - vezi Doamne! - de ucigă-l crucea?

Mai poate fi clădită o nouă alianţă pentru bună guvernare, altfel decât pe o „minciună salvatoare“? De ce boom-ul „dosarelor“ doar acum şi nu imediat după 2009, cum se ţipa că e justificat să fie? Cât vor mai dura vremurile în care nu mai e posibilă nici prezumţia că e cineva de bună credinţă? De ce stânga cheleşte fir cu fir, iar dreapta, ba clonată, ba cu prea mulţi baistruci, se trezeşte mereu în dimineţi mahmure cu părul smuls total din cap?

Cât mai poate dura situaţia în care alegătorul nu este privit ca un militant corect şi de bună-credinţă alăturat prin convingeri unui partid? Ci doar ca un ghiogar util numai pentru ciomăgeala purtată de stăpânitori?… Sau doar ca plancton pentru nişte răpitori din capitală?

Se va bea, într-un sfârşit, şampanie sau se va bea cucută din cauza dezgustului, până la urmă?

Reintrăm într-o perioadă a întrebărilor fără răspuns, deocamdată.

Cu acestea-n cap, merită să mai mergem totuşi pe la ţară (suntem formal 58,1% rurali, deşi mental procentul poate fi imens mai mare). Să mergem, mai ales, ori de câte ori, în capitală, rezervele de agheasmă pentru rătăciri politice se împuţinează alarmant. 

Iar aici, în satele muribunde, lumea nu prea are timp să se complice ca intelectualii ultrarafinaţi chinuiţi de prea multe întrebări. Aici, în ordinea priorităţilor, se face convorbire mai ales despre moarte („mai trăieşte cutare? Mort. Da celălalt? Îl îngropăm mâine“); politică („ce mai fac nebunii ceia?“); emigrare (dacă mai poţi şi cât e lucrul cu cinste). Uneori, despre problemele agriculturii de supravieţuire...

Cel mai trist e că, faţă de încăierările de la Chişinău, lumea este confuză. Lipsa posibilităţilor de a judeca în condiţii de bună informare este dramatică. Pentru că, aşa cum le vine „povestea  politică“ din televizor, numai electorat bine informat nu poţi avea. Pentru că aşa cum sunt prezentate lucrurile, capacitatea de discernământ este făcută una cu pământul. Nu se mai ştie ce e bine şi ce e rău.

Cine a avut calculul să apuce prăjina şi să-i prezinte pe toţi încornoraţi, a reuşit. Nu te mai poţi încrede decât cu mare osteneală în propria judecată. Pentru o majoritate, încăierările politicienilor „riverani Bâcului“ nu sunt decât o luptă neînţeleasă a unor heruvimi împeliţaţi. Rămânem, în fond, o ţară în care „avem di tăti“, în afară de cineva în care să te mai încrezi. Aşa să fie oare? 

Un prieten mi-a amintit la Chişinău despre un dialog reprodus odată de un altul: „Auzi, bre! Va fi război?“. „Nu, categoric nu. Dar va fi o luptă pentru pace atât de înverşunată, încât praf şi pulbere se va alege din toate!“.