Lungul drum al facerii şi desfacerii Alianţei pentru Integrare Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cabinetul Filat 2 a rezistat doar doi ani. FOTO Tudor Iovu
Cabinetul Filat 2 a rezistat doar doi ani. FOTO Tudor Iovu

Coaliţia de guvernare de la Chişinău, denumită Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), a fost constituită în august 2009, iar în ultimele două luni a trecut prin cea mai mare criză - acuzaţii dure, învinuiri, scandaluri cu miniştri anchetaţi penal, interceptări telefonice scurse în presă şi războaie mediatice.

Guvernul Republicii Moldova a fost demis

AIE s-a născut din valul de proteste de la 7 aprilie 2009, când tinerii au ieşit în stradă pentru a contesta rezultatele alegerilor de la 5 aprilie, pe care le considerau falsificate. Manifestaţiile paşnice au degenerat însă în violenţe şi devarstarea Parlamentului şi a Preşedinţiei. Comuniştilor nu le-a ajuns un vot pentru a vota şeful statului, iar, după două tentative eşuate, Legislativul a fost dizolvat şi au fost organizate anticipate. Ulterior, şi Marian Lupu, preşedinte al Parlamentului, în mandatul comuniştilor, a părăsit trupa lui Vladimir Voronin. După câteva luni, acesta a aderat la Partidul Democrat.

După anticipatele din iulie 2009, partidele necomuniste - Partidul Liberal-Democrat, Partidul Democrat, Partidul Liberal şi Alianţa Moldova Noastră - au constituit Alianţa pentru Integrare Europeană 1. Guvernul Filat 1 a fost învestit la 25 septembrie 2009. Doar că noua majoritate nu avea suficiente voturi pentru a alege preşedintele Republicii Moldova.

Expert: "Demisia Guvernului va avea un impact minor asupra economiei“

Alte câteva runde pentru alegerea şefului statului au eşuat, trimiţând ţara într-un nou scrutin parlamentar înainte de termen, în noiembrie 2010. De data aceasta semnarea, la 30 decembrie 2010, a acordului de constituire a AIE 2 a fost precedată de lungi negocieri despre „principii şi valori“. Printr-o anexă secretă, care a fost făcută publică mult mai târziu, doar la insistenţa opiniei publice, formaţiunile din coaliţie şi-au partajat nu doar portofoliile ministeriale, ci şi şefia unor instituţii ce ar trebui să fie apolitice, cum ar fi Procuratura, Centrul Anticorupţie, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Curtea de Conturi, Comisia Electorală Centrală. Guvernul Filat 2 a fost învestit la 14 ianuarie 2011.

Partajarea funcţiilor, mai ales din Justiţie, a dus la un adevarăt război al declaţiilor. La sfârşitul anului trecut, procurorul general (funcţie ce aparţinea PD), alături de magistraţi şi oameni de afaceri, a participat la o vânătoare, la care a fost împuşcat mortal un om. Toţi demnitarii au tăinuit însă crima şi abia pe 6 ianuarie s-a aflat despre ea. De atunci, premierul Vlad Filat a acuzat că instituţiile de drept ar fi la cheremul controversatului om de afaceri Vlad Plahotniuc, convertit în octombrie 2010 în politician.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite