Liderii de la guvernare fac primele totaluri ale summitului de la Vilnius. „Urmează ziua cea mare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Summitul de la Vilnius are loc în perioada 28-29 noiembrie FOTO: Shutterstock
Summitul de la Vilnius are loc în perioada 28-29 noiembrie FOTO: Shutterstock

Cei trei lideri ai partidelor aflate la guvernare, aflaţi la Vilnius astăzi şi mâine, spun că summitul reprezintă o etapă importantă pentru Republica Moldova, dar intermediară.

„Odată ajunşi la etapa parafării, trăim un moment de mare responsabilitate. E sfârşitul unei etape dificile, dar foarte importante pentru viitorul strategic al Republicii Moldova. Urmează implementarea propriu-zisă a acestui acord. Să nu gândim că europenii vor veni să ne facă o viaţă mai bună. Colegii europeni ne oferă oportunităţi, susţinere politică, financiară, asistenţă tehnică, fonduri structurale, practic toate resursele necesare dezvoltării economice şi sociale a ţării“, a declarat liderul democrat Marian Lupu pentru Publika TV.

Totodată, politicienii susţin că nesemnarea Acordului de Asociere de către Ucraina oferă şi mai multe şanse statului nostru pentru a accelera procesele europene. „Cu certitudine, anul 2014 se arată a fi anul când Moldova va obţine decizia politică europeană privind liberalizarea regimului de vize“, a completat Lupu. 

„Republica Moldova chiar este povestea de succes a acestui Parteneriat Estic, un examen ce marchează un început de altă calitate pentru cetăţeni, partide politice, inclusiv pentru cei foarte sceptici. Oamenii vor simţi beneficiile în timpul cel mai apropiat“, a adăugat liberal-reformatorul Ion Hadârcă.

Cei trei lideri politici au transmis şi un mesaj pentru cetăţenii Moldovei. „Am reuşit să demonstrăm unei lumi întregi că suntem capabili să ne alegem calea, având o perioadă foarte dificilă, dar plină de muncă şi depăşită prin coeziune. E victoria fiecăruia dintre noi“, a afirmat Vşad Filat, liderul PLDM.

Şi premierul Iurie Leancă a postat un mesaj pe facebook, la final de zi. „Ridicarea vizelor şi investiţiile europene sunt deja o temă constantă în dialogul cu partenerii noştri europeni. Urmează ziua cea mare, ziua în care Moldova va parafa Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Rămâneţi şi vineri alături de noi, să scriem istoria împreună“, a scris şeful Guvernului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite