Liberalul Ion Cebanu a fost numit şef la Agenţia Moldsilva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Ion Cebanu
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Ion Cebanu

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Ion Cebanu a fost numit, acum câteva clipe, şef al Agenţiei Moldsilva. Chiar dacă l-a criticat anterior pentru realizări slabe şi a declarat că nu-l va accepta şef la Silvicultură, premierul a spus că avem nevoie de un guvern funcţional.

Cebanu a fost retras acum trei săptămâni din funcţia de ministru. Ulterior, premierul i-a reproşat că a avut cele mai slabe realizări dintre miniştri. Filat a şi declarat că nu-l va accepta la funcţia de şef la Agenţia Moldsilva, pentru că nu este specialist. Totuşi, liberalii au insistat că acest post le aparţine, conform algoritmului, şi că vor numi şef pe cine vor ei.

"Suntem o coaliţie şi avem nevoie de un guvern funcţional. Am o mare rugăminte către domnul Cebanu, domeniul în care urmează să activaţi are mari probleme, iar aşteptările noastre sunt foarte mari. Coordonarea Agenţiei Moldsilva revine prim-ministrului, de aceea vom comunica mult în următoarea perioadă", a declarat Filat.

„Este vorba despre o funcţie administrativă”, a replicat Ion Cebanu, care a adăugat că are experienţă de trei ani în managementul administrativ. Cebanu a fost ministru al Tineretului şi Sportului din 25 septembrie 2009 până pe 6 februarie 2013. El îl înlocuieşte astfel pe Ion Lupu, care a fost demis în urma incidentului tragic de la vânătoarea din Pădurea Domnească, în urma căruia a decedat un om.

Ieri, locul lui Cebanu, la Ministerul Tineretului şi Sportului, a fost luat de istoricul şi sportivul Octavian Ţicu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite