"Legea Plahotniuc" a fost abrogată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legislativul a decis astăzi abrogarea Legii din 19 aprilie privind implementarea în Republica Moldova a unui sistem electoral mixt, cunoscută şi ca "Legea Plahotniuc", după numele autorului, deputatul democrat Vlad Plahotniuc.

Decizia a fost luată de deputaţi în urma concluziilor prezentate de oncomisie specială. Deputatul PLDM Tudor Deliu, membru al comisiei, a comunicat că, în urma consultărilor cu experţii în drept constituţional, dar şi cu societatea civilă, s-a constatat că legea a fost adoptată în pripă şi cu mai multe încălcări de procedură.

„Prin implementarea legii se încalcă mai multe articole din Constituţie care prevăd dreptul la vot al tuturor cetăţenilor din Republica Moldova. În plus, proiectul acestei legi a fost introdus pe agenda Legislativului cu încălcări, deoarece nu dispunea de expertiză anticorupţie şi aviz din partea Guvernului”, a spus deputatul PLDM.

Potrivit lui Tudor Deliu, comisia specială releva faptul că această lege poate fi subiectul unor obiecţii de neconstituţionalitate. ”Modul în care a fost aprobată legea a fost unul viciat, iar un astfel de proces nu poate crea o lege bună. În plus, cresc şi costurile pentru alegeri”, a conchis Deliu.

Modificările şi completările la Codul Electoral propuse de democratul Vlad Plahotniuc au votate la 19 aprilie şi au apărut a doua zi într-o ediţie suplimentară a „Monitorului Oficial“.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite