Leancă: Am putea susţine moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii neafiliaţi Iurie Leancă şi Eugen Carpov ar putea susţine moţiunea de cenzură pe care deputaţii socialişti intenţionează să o înainteze Guvernului Filip. Declaraţia a fost făcută de către liderul Partidului Popular european din Moldova Iurie Leancă la N 4, transmite IPN.

„Vom vedea care sunt motivele moţiunii de cenzură. Dacă vor coincide cu opiniile noastre, atunci vom susţine moţiunea de cenzură”, a precizat Leancă.

Iurie Leancă a declarat în cadrul emisiunii că are pretenţii faţă de activitatea Guvernului Filip. „Se dau trei luni pentru a putea aprecia activitatea unui guvern. Dar ţara se află în aşa o criză încât nu putem să vorbim despre niciun termen”, a spus preşedintele PPEM.

Iurie Leancă a mai comunicat că formaţiunea pe care o conduce nu renunţă la ideea organizării unui referendum pentru demiterea primarului municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă. „Situaţia din capitală este dezastruoasă. Unica şansă a lui Chirtoacă e să ne convingă cu rezultate concrete până în luna septembrie, când vom iniţia procedura de organizare a referendumului”, a comunicat Iurie Leancă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite