Leancă, despre decizia Parlamentului ca şeful SIS să fie desemnat de preşedintele ţării: „De azi, agenţii străini se vor plimba ca la ei acasă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.md
FOTO gov.md

Ex-premierul Iurie Leancă consideră că „de azi, agenţii străini se vor plimba ca la ei acasă în Armata Naţională, SIS şi SPPS”, după ce majoritatea parlamentară a aprobat, în prima lectură, proiectul de lege ce prevede că şeful SIS va fi desemnat de către preşedintele ţării, însă confirmat în funcţie de Parlament.

„Bravo „pro-europenilor”, bravo liderilor şi deputaţilor ACUM! Aţi cedat tot blocul de securitate naţională a ţării lui Dodon – un personaj pe care toată lumea l-a văzut cum e aservit direct altui stat. 10 ani din viaţă în care am muncit cu toţii pentru a fi cât mai departe de influenţele ruseşti au fost şterşi cu bureta. Aş zice: „Doamne, iartă-i că nu ştiu ce fac”, dar cel mai grav e că ştiţi perfect ce faceţi - totul de dragul unor reglări de conturi personale şi în schimbul unor funcţii”, a scris Iurie Leancă pe pagina sa de Facebook.

Directorul Serviciului Informaţii şi Securitate va fi numit de şeful statului şi confirmat de Parlament. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în prima lectură de majoritatea parlamentară, în cadrul şedinţei de marţi, 18 iunie, transmite IPN.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite