Prilejul este numai bun pentru aşa ceva. În câteva zile, Curtea Constituţională va examina sesizarea deputatei Ana Guţu, care a cerut interpretarea „sintagmei din articolul 13 al Constituţiei Republicii Moldova «limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine», poate fi echivalată semantic cu sintagma «limba roman㻓. Demersul în sine e unul forţat. De toate a făcut Curtea Constituţională în ultima vreme, îi rămânea doar să se expună în ce limbă vorbeşte poporul. Sper că magistraţii vor avea suficientă înţelepciune şi vor refuza să examineze şi această cerere populistă, aşa cum au făcut în alte cazuri.

Cu tot respectul, dar nu vreau ca 2,5 jurişti constituţionali, cu sau fără cetăţenie română, să dea lecţii de filologie romanică, după ce zeci de ani specialiştii din domeniu şi-au irosit energia organizând simpozioane, sesiuni, forumuri, până şi Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova a spus franc: limba pe care o vorbim este cea română. Punct. Asta se întâmpla pe la mijlocul anilor ’90. Am crezut că acest episod s-a terminat atunci, dar nu, cuiva îi convine să ne zădărască periodic cu o temă sensibilă.

Presa din România a grăbit foarte tare lucrurile,  anunţând că Înalta Curte ar putea decide înlocuirea „limbii moldoveneşti“ din Constituţie cu cea română. Diletantism pur. Într-o ţară parlamentară NU Curtea Constituţională ia astfel de decizii. Desigur, Curtea ar putea interpreta că actuala formulare din Legea Supremă este aceeaşi cu limba română, ceea ce ar fi o decizie pur politică. Dar nu vi se pare că acest lucru ar legifera „limba moldoveneasca“? Poate că asta aşteaptă unii?

Eu am obosit de acest subiect. Cred că elitele acestei ţări trebuie să se concentreze şi pe alte lucruri, mult mai concrete, avem de făcut reforme, să scăpăm odată de sărăcie. De mai bine de 20 de ani limba română se predă în şcoală. Poate mâine elevii de azi ne vor scăpa de ruşinea şi bâlbele politicienilor, care se tem să scape de fantomele lui homo sovieticus.