La scurt timp până la parlamentare, PDM propune majorarea salariilor angajaţilor din primării cu până la 50%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salariile angajaţilor autorităţilor publice locale (APL), respectiv primari şi personalul din primării, preponderent din comune, vor creşte cu până la 50%, începând cu luna august a anului curent. Iniţiativa a fost comunicată de vicepreşedintele Partidului Democrat Vladimir Cebotari, în cadrul briefingului săptămânal al formaţiunii, transmite IPN.

Potrivit vicepreşedintelui PDM, în următoarele săptămâni urmează să fie aprobate în două lecturi, două proiecte de lege care vor face posibilă distribuirea a circa 26 milioane de lei în acest scop, pentru al doilea semestru al anului curent. Banii vor fi alocaţi din bugetul de stat. De anul viitor însă, mijloacele vor fi generate de alte „soluţii tehnice”.

Referindu-se la problema asigurării cu apă potabilă şi canalizare, PDM intenţionează să iniţieze un proiect, începând cu 2019, care să asigure cu apă şi canalizare localităţile Republicii Moldova. Potrivit lui Vladimir Cebotari, cele mai problematice regiuni în acest sens sunt: Edineţ, Drochia, Glodeni, dar şi Străşeni, Călăraşi, Soroca, Hânceşti, etc.

Vladimir Cebotari spune că banii vor fi alocaţi din bugetele naţionale, dar şi de partenerii de dezvoltare care şi-au arătat disponibilitatea de a interveni. Deocamdată, nu se cunoaşte ce sumă este preconizată pentru implementarea proiectului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite