La Igor Dodon, viitor Preşedinte la Chişinău, nu câinele dă din coadă, ci coada dă din câine

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile din Republica Moldova s-au încheiat şi au consemnat un rezultat care aduce în fotoliul de preşedinte ales direct pe Igor Dodon, Preşedintele PSRM, partid pro-rus, cu program promovând şi apărând direct interesele ruse la Chişinău.

De altfel, programul electoral şi afirmaţiile din campania electorală arătau un personaj neprizabil în Occident şi la Bucureşti - în ciuda asigurărilor tacite, vizitelor nocturne de taină ale unor diplomaţi ai UE de la Chişinău şi promisiunilor celor care au pupat poala popii între cele două tururi de scrutin că totul va fi bine şi vor asigura primirea la Bruxelles. Însă toată lumea spera şi accepta chiar promisiuni nerealiste, că a fost doar o retorică de campanie, că realitatea e diferită. Într-o opacitate totală, un exerciţiu de auto-sugestie indusă, se aştepta schimbarea la faţă a unui Dodon nuanţat şi european, dacă se poate.

Am înregistrat primul interviu după scrutin (nu după instalarea ca preşedinte, aici mai sunt de aşteptat contestaţii şi soluţionări ale unor malversaţiuni reclamate) ale lui Igor Dodon chiar la TVR, televiziunea publică din România. Nu discut aici calitatea interviului, o vor aprecia în detaliu cei ce vor să vizioneze această frescă a interviului-preş în care întrebarea fundamentală, pe diferite diapazoane, este „cu ce impresii aţi întâmpinat postura de Preşedinte al Republicii Moldova” sau „vă rog să ne spuneţi care este viziunea/abordarea dvs despre...”, în general doar despre ce-şi doreşte interlocutorul să vorbească. O platformă de exprimare publică şi propagandă, numită pretenţios „interviu de cunoaştere”, o abordare clasică a celor mai avizi să-şi cultive piedestalul propriu cu primul interviu cu Dodon în loc să realizeze un act jurnalistic.

Jumătate de pas în direcţia bună a noului Preşedinte de la Chişinău

De remarcat că Igor Dodon a făcut jumătate de pas înainte. Nu mai e Igor Dodon din campanie, nu mai are susţinerile cunoscute. Nu mai reorientează Republica Moldova spre Est, pentru că nu are atribuţii (deşi toată campania a fost astfel dirijată şi am subliniat în repetate rânduri că promite ce nu poate realiza). Nici arestarea lui Plahotniuc nu mai apare, ba chiar relaţia de putere între Dodon şi Plahotniuc, punctul cheie al viitorului Republicii Moldova, lipseşte cu desăvârşire din interviu. Dar lipseşte pe deplin din interviu şi relaţia Dodon-Maia Sandu, contracandidata sa din prezidenţiale, respectiv şefia opoziţiei, sau discuţia despre manifestaţiile comune Andrei Năstase-Renato Usatâi-Igor Dodon din piaţă, şi relaţionarea cu contestarea din postură anti-sistem a puterii. Despre Renato Usatâi nu a existat nicio întrebare dacă va fi graţiat, cum o ceruse ca urmare a susţinerii lui Dodon în turul doi al prezidenţialelor (pentru complicitate/ordonarea unei crime de care e acuzat şi pentru care e urmărit internaţional şi s-a refuzat la Moscova). Renato Usatâi, celălalt corifeu pro-rus de la Chişinău, nu a avut şansa lui Dodon, ajuns preşedinte. Şi tot la capitolul absenţe şi timiditate în întrebări intră şi lipsa unei discuţii despre coridorul verde stabilit de Chişinău şi Kiev pentru retragerea trupelor ruse din regiunea separatistă nistreană şi, în general, retragerea trupelor ruse, un subiect obligatoriu pentru un independentist moldovenist, cum a devenit Dodon, pentru a-şi ascunde pornirile pro-ruse şi susţinerea intereselor ruse în Republica Moldova. Nu am pretenţia aici să fi fost adresată şi întrebarea răutăcioasă dacă noul Preşedinte vrea să legalizeze prezenţa trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova. Sigur are un răspuns diplomatic pregătit.

Azi nu cred că preşedintele României, pe cele susţinute de Igor Dodon, are vreo posibilitate, motiv sau raţiune suficient de puternică pentru ca să-l invite la Bucureşti.

Acestea fiind zise, am avut un interviu călduţ, cu un Igor Dodon care a vrut să pară cât mai normal publicului din România şi care a făcut, spuneam, jumătate de pas spre normalitate, pasul despre care spera că i-ar putea oferi o invitaţie la Bucureşti. Deşi aici mai sunt multe de făcut. De fapt, ca să fim realişti, prima întâlnire, de cunoaştere, probabil va exista, se oferă oricui. Problema e dacă va mai exista o a doua vreodată. Azi nu cred că preşedintele României, pe cele susţinute de Igor Dodon, are vreo posibilitate, motiv sau raţiune suficient de puternică pentru ca să-l invite la Bucureşti. Şi să detaliem problemele majore.


Vladimir Putin, faţă în faţă cu Igor Dodon şi cu fostul prim-ministru, Zinaida Greceanîi

image

Programul vizitelor externe ale lui Dodon. Fundamentele protocolului prezidenţial şi al vizitelor de stat

Igor Dodon nu acţionează simbolic, făcând prima vizită la Bucureşti, ca să aibă o deschidere binevoitoare la o vizită de cunoaştere. Din contra, el pleacă mai întâi la Moscova. În al doilea rând, poziţia sa, apărată deja public şi din postura de preşedinte, trădează ambiţie, necunoaştere sau forţarea unor elemente complet nepotrivite, jignitoare şi inacceptabile pentru România, amestecându-se cu bocancii în probleme de istorie şi identitate românească de ambele maluri ale Prutului. Pe aceste dimensiuni nu există concesii, sunt valori fundamentale şi, până la îmbrăţişarea unei soluţii acceptabile, Dodon nu va vedea oficial Bucureştiul. În fine, ambiţia şi orgoliul îl fac să trateze realitatea ca şi cum coada ar da din câine, nu câinele ar da din coadă. Deci Republica Moldova nu are nevoie de România, ci invers, Republica Moldova e în UE şi ajută cu bunăvoinţă România şi împrumută sau transferă fonduri pentru supravieţuirea Bucureştiului. De aceea, Bucureştiul ar aşteapta nerăbdător vizita preşedintelui Republicii Moldova în România.

E o impunitate să funcţionezi ca şi cum tu ai decide vizitele şi ordinea lor. Nu o face nici Putin, nici Trump, darămite Dodon de la Chişinău.

A fost, deci, excesivă afirmaţia lui Dodon că va face vizitele la Moscova, Bruxelles şi Bucureşti, când încă nici nu e preşedinte. Probabil că domnul Dodon, în pornirea sa voluntaristă de după alegerea ca preşedinte, a uitat uzanţele diplomatice şi s-a pierdut cu firea, fiind încă rătăcit în stratosfera euforiei câştigului electoral. Departe de realitate. Dar trebuie să revină cu picioarele pe pământ, sau să-l aducă cineva cu picioarele pe pământ. Şi să o luăm în ordine.

În vizite oficiale de stat, un preşedinte merge când este invitat. Adică primeşte invitaţia şi alege dacă şi când merge, de comun acord cu gazdele. Ca să faci un asemenea drum - care marchează, dincolo de cunoaştere şi primul contact ca preşedinte cu oficialii deja în funcţii, şi un statut sau un stadiu al relaţiilor - trebuie să ai o agendă. La atribuţiile preşedintelui, Igor Dodon nu se poate aştepta decât la vizite de curtoazie, la plimbări turistice, pentru că afacerile guvernării, comerţ etc. se discută cu Guvernul Republicii Moldova. Inclusiv la Moscova.

Apoi e o impunitate să funcţionezi ca şi cum tu ai decide vizitele şi ordinea lor. Nu o face nici Putin, nici Trump, darămite Dodon de la Chişinău. Deci pregăteşte agenda, comportă-te potrivit, transmite că ai învăţat lecţia pe deplin, că ţii cont de sensibilităţi şi respecţi regulile jocului şi POATE vei fi invitat. Şi la Bucureşti. Dar azi nimeni nu face un asemenea cadou preşedintelui pro-rus care se declară, mai nou, pro-moldovean.

republica moldova uniunea europeana

Revizuirea Acordului de Asociere. O utopie ce poate deveni greşeală fundamentală

Spuneam de schimbări şi paşii pozitivi: Igor Dodon nu mai anulează Acordul de Asociere (punct cu care şi-a făcut campanie) pentru că nu poate, dar vrea modificarea lui, ca să fie în conformitate cu un parteneriat strategic cu Rusia pe care şi-l doreşte, deschizând piaţa estică. Igor Dodon, deşi fost ministru al Economiei, face aici multiple greşeli: nu sunt treburile lui pieţele, economia şi comerţul, ci a guvernului; admiţând că e vorba doar de bune oficii, reorientarea strategică nu se poate face aşa, iar negocierile în trei pe care le-a scornit, mai nou, nu pot avea loc decât dacă sunt de acord toţi actorii. Dar ar trebui să se gândească de două ori când pleacă pe un asemenea drum.

O negociere în trei şi, în general, orice tip de nou acord cu UE, dacă-l porneşti azi, trebuie să fii conştient că nu-l mai finalizezi pe termen mediu. S-a văzut că UE nu are apetit în încheierea de acorduri internaţionale ce implică mecanismul complet la nivelul celor 28 de membri. Abia a trecut acordul de liber schimb cu Canada, după veto-ul valon şi negocieri prelungite, România şi Bulgaria aşteaptă de 6 ani să intre în Schengen, cu realizările tehnice validate, Ucraina e blocată în acordul de Asociere de referendumul olandez, iar Georgia şi Ucraina nu au încă liberalizate vizele. A renegocia ceva cu UE, în orice formă, înseamnă a îngropa acordul, în perioada asta tulbure la nivel european, dar şi pe termen mediu, previzibil. Aşa cum orice renegociere în privinţa preferinţelor comerciale pe piaţă duce la revizuirea liberei circulaţii a cetăţenilor. Deci Igor Dodon ar trebui să fie atent ce-şi doreşte.

Despre reorientare strategică spre Est, Dodon nu mai spune că ar face-o mâine, susţine doar că e punct în programul partidului său, când va ajunge la guvernare, iar el ar face referendum să decidă lumea încotro vrea să o ia. Las la o parte fetişul referendumului, care am văzut câte surprize a făcut, inclusiv pentru Orban, ca să nu vorbim numai de Brexit. Eu pun pariu că la Chişinău câştigă azi pro-europenii, dar resping de principiu joaca cu focul şi cu viitorul statului pe care-l conduci ca probă de lipsă de responsabilitate.

De unde vin banii? Aduce Dodon bani din Rusia? Mira-m-aş! Are Rusia bani pentru a susţine Republica Moldova? Nu are ea pentru regiunea separatistă!

În plus, care e soluţia economică a lui Dodon? Tăierea comerţului şi accesului liber în UE? Să ne uităm la cifre şi la venituri aduse în RM. Eliminarea remitenţelor cetăţenilor din UE? Un nou exod al tinerilor şi forţei de muncă spre Europa? Şi să înlocuim cu ce? Cu Federaţia Rusă, unde preţurile sunt incomparabil mai joase şi unde vor să fie trimise produsele necompetitive şi de proastă calitate care nu intră pe piaţa UE? Cine va accepta asta? Şi ce câştig aduce? Nu mai bine investeşti în norme europene de calitate şi competitivitate, că atunci vin ruşii singuri după produse şi le cumpără. E un fetiş şi o variantă care duce la furatul căciulii singur, tentaţia revenirii cu produse de tot felul pe piaţa rusă. Şi o falsă creştere economică, pentru că sigur agenţiile ruse pentru calitatea produselor vor reacţiona oricând cu mai puţină bunăvoinţă sau vor putea avea intervenţii politice pentru a bloca aceste produse slab calitative.

În fine, de unde vin banii? Aduce Dodon bani din Rusia? Mira-m-aş! Are Rusia bani pentru a susţine Republica Moldova? Nu are ea pentru regiunea separatistă! Rămâne dependenţa de finanţările internaţionale – FMI, România, UE, alţi parteneri de dezvoltare – care sunt obligatorii la Chişinău, ca şi reformele structurale cerute pentru a putea rambursa împrumuturile. Care e soluţia economică miraculoasă a lui Dodon? Plahotniuc vroia să facă un mare off shore, sau un duty free la nivel naţional din Republica Moldova. Altă utopie. Cine va accepta această abordare ca soluţie? Dacă nu produci nimic competitiv, pe termen mediu economia şi comerţul tău tot zero este.

image

Igor Dodon vrea să-şi scoată în afara legii propriul popor?

Dar poate cea mai gravă parte a abordărilor lui Dodon ţine de elementele de istorie şi limbă. Ne spune fără nicio jenă, ba chiar pertractează cu reporterul rămas perplex elementele de identitate, limbă, istorie. Aici, ca preşedinte al Republicii Moldova, indiferent de convingerile personale, Igor Dodon trebuie să realizeze că locuitorii băştinaşi ai Republicii Moldova se denumesc şi autoidentifică alternativ români sau moldoveni, că limba de stat e limba română (stabilită prin decizia Curţii Constituţionale, pe care ar trebui să o recitească, măcar ca motivaţie) şi că istoria e cea a României. Abordarea istoricismului moldovenist sovietic de tip Artiom Lazarev, Vasili Stati sau... Victor Stepaniuc nu ajută nici măcar politic. Au mai încercat şi alţii, e deja vetust şi retrograd ca program. Aşa cum trebuie să accepte că are între cetăţeni şi unionişti, şi europenişti, şi separatişti nistreni, găgăuzi sau ruşi. Şi e preşedintele tuturor, nu poate să-şi scoată în afara legii propriul popor!

Aşa cum Constituţia pe care o respectă noul preşedinte ales marchează recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor individuale, inclusiv cele de a alege şi de a fi ales sau de a ocupa funcţiile publice şi cu dublă cetăţenie (apropo, a susţinut că în România nu e posibil să ai dublă cetăţenie în funcţii de conducere. Greşit! Nici reporterul nu ştia pentru a-l putea contrazice). Iar pe drepturi fundamentale, interviul lui Igor Dodon are lacune serioase şi alunecări nepermise.

De ce nu dă coada din câine, ci câinele din coadă, chiar şi istoric

Cât despre faptul că e preşedinte de stat, ar trebui să ştie şi să cunoască temeiurile independenţei statului său. Temeiul ruperii din URSS a Republicii Moldova independente este denunţarea Pactului Ribbentrop–Molotov la Chişinău şi Moscova şi apoi Declaraţia de Indedendenţă faţă de URSS, care declară explicit limba română ca limba noului stat. Independenţa şi recunoaşterea Republicii Moldova se bazează pe acest document. Ar trebui să-l citească şi să-l recitească, pentru că Igor Dodon e preşedintele acestui stat, cu independenţa astfel recunoscută. După care a venit şi Constituţia, care este izvorul voinţei interne, dar nu poate fi niciodată contrară declaraţiei de Independenţă care înfiinţează statul şi după care e recunoscută Republica Moldova. Altfel, dacă documentul e nul sau ignorat, dispare şi independenţa.

Cât despre istorie, aici lucrurile sunt simple de tot. Revenirea la teoria moldovenismului de sorginte sovietică nu ajută deloc, decât trimiterea lui Dodon în preistoria gândirii politice din Republica Moldova şi, respectiv, la şcoală. Principatul Moldova, sau Ţara românească Moldova, e unul din cele trei state româneşti medievale, care au preexistat şi s-au reunit în ţara România (după prima unire în 1600, cea a lui Mihai Viteazu). Faptul că o parte a teritoriului principatului Moldovei a fost ocupată de Rusia în 1812 nu face din aceasta succesoare principatului, unit liber cu Ţara Româneacă Muntenia şi cu Ţara Românească Transilvania, formând România. Succesiunea principatului Moldova e în România, iar bucata ocupată a devenit stat independent în 1991. Deci câinele dă din coadă, nu coada dă din câine, domnule Dodon!

Despre abordarea teoriei moldovenismului, ea pune Republica Moldova, de dragul Rusiei, în conflict cu ambii săi vecini. A considera că eşti succesor al Moldovei medievale, apărut în 1991, e o aberaţie egală doar cu faptul că de două ori mai mult teritoriu al Moldovei cu de două ori şi ceva mai multă populaţie e liberă în România, în dreapta Prutului, şi cam tot atât teritoriu din Moldova istorică, nordul Basarabiei, sudul Basarabiei şi Bucovina de Nord, plus Ţinutul Herţei, cu tot atât de mulţi locuitori, sunt în Ucraina. Denumirea de Republica Moldova (nu Moldova e numele recunoscut internaţional, potrivit declaraţiei de Independenţă) nu asigură niciun fel de succesiune faţă de un principat medieval parte actuală a statului naţional unitar modern România. Deci abordarea corectă e următoarea: vicisitudinile istoriei au împărţit poporul român în două state şi pe cuprinsul multor state de jur împrejurul României (sunt minorităţi româneşti peste tot lângă frontierele României), deci acum acceptăm că Republica Moldova este stat creat în 1991 şi atât. Parte a României istorice, a provinciei Moldova din România. Dar este al doilea stat românesc.

Când Igor Dodon va înţelege acest lucru sau măcar va respecta acest adevăr şi sensibilităţile românilor faţă de acesta, poate va fi invitat la Bucureşti. Dacă nu, poate fi oricând un turist bine primit în dreapta Prutului, ca orice rătăcit în căutarea istoriei, identităţii şi rădăcinilor sale.


FOTO Inquam Photos

image

Reconstrucţia încrederii: garanţii, reasigurări, permanenţele orientării occidentale a Republicii Moldova

Au trecut şi alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Cu bune, cu rele, cu speranţe deşarte sau aşteptări împlinite. De bine de rău, procesul a curs decent, nu perfect, dar ca reflectare directă a capacităţilor administrative, forţei interne, calităţii personalităţilor implicate şi forţei financiare în discuţie. Deşi există încă contestaţii şi procese în curs, rezultatul e transparent deja şi Igor Dodon aşteaptă în următoarele 10 zile validarea de la Curtea Constituţională.

După emoţie şi bătălie, vine şi momentul adevărului, care nu are cum să se deconteze altfel decât pe seama celor implicaţi în diferitele proiecte. Şi dacă lăsăm acum deoparte discuţia privind opoziţia de dreapta pro-europeană din stradă şi noul lider al Opoziţiei, Maia Sandu, relaţiile tripartide de putere sunt acum complicate, iar legăturile, poziţionările şi pertractările Igor Dodon-Vladimir Plahotniuc sunt cele mai interesante şi se anunţă a fi cheia reaşezărilor următoarei perioade.

Dacă lăsăm deoparte bătălia politică, statul Republica Moldova are multe de recuperat la capitolul prestigiu şi credibilitate, capacitatea de gestiune a unui preşedinte pro-rus şi anti-european (sau care şi-a asumat formal un asemenea program). E adevărat că nu ştim cum va funcţiona Igor Dodon. Probabil că majoritatea promisiunilor vor trebui, dacă nu eliminate pe deplin, măcar nuanţate. Unele semnale au apărut deja privind acordul de asociere UE-RM sau federalizarea Republicii Moldova. Însă în majoritatea cazurilor, Dodon a făcut doar jumătăţi de mişcări şi paşi spre o poziţie acceptabilă, nu neapărat corectă. Şi încă nu a preluat hăţurile puterii, ca să şi ştie cum arată realitatea crudă despre care vorbeşte politic şi doctrinar.

Cred că Igor Dodon e un pragmatic. Îl ştiu de mulţi ani de zile, probabil vreo 13-14. Însă nu se poate şterge cu buretele pe deplin programul electoral, premizele bătăliei politice şi angajamentele asumate de el în timp. Ceva va impulsiona Igor Dodon prin alegerea sa, chiar dacă prerogativele sale sunt reduse. Impactul votului general va conta, aşa cum vor conta şi alegerea directă, chiar şi numai la nivelul greutăţii declaraţiilor sale.

Cum rămâne cu retragerea trupelor? Nu cumva vrea să legifereze prezenţa trupelor ruse în Republica Moldova?

Igor Dodon va rămâne să explice câteva lucruri despre care nu a fost întrebat în campanie, dar care astăzi devin teme acute de credibilitate: ce va face cu federalizarea? Admiţând că şi-o doreşte şi că ar promova-o - dacă nu chiar ar impune-o ca soluţie Guvernului, care e responsabil de temă - cum arată proiectul său de stat al cărui preşedinte vrea să fie? Şi cât de destructurat va deveni un asemenea stat federalizat?

Apoi, cum se împacă această realitate cu drumul european al Republicii Moldova? Nu cumva îl subminează fundamental? Şi dacă e aşa, nu se aşteaptă ca această subminare indirectă să-i aducă lumea în stradă? Cum rămâne cu retragerea trupelor? Nu cumva vrea să legifereze prezenţa trupelor ruse în Republica Moldova? Dar acest pas nu-l afectează fundamental? Fără a mai vorbi despre celebrul coridor verde negociat cu Ucraina de Anatol Şalaru, devenit rivalul său, pentru retragerea trupelor. Nu că s-ar retrage vreodată, dar gestul şi eliminarea constrângerii privind drumul pe unde să se facă retragerea nu creează presiuni numai asupra Rusiei, ci şi asupra Preşedintelui Dodon însuşi şi a propriei administraţii, care nu profită de cele negociate deja de ministrul Apărării şi menţine trupele în regiunea separatistă.

Cine-şi imaginează că Republica Moldova funcţionează cu banii ruşi de mâine, după prima vizită a lui Dodon care va fi la Moscova, se înşală.

La fel de complicată e tema discutării soluţiei economice a lui Igor Dodon pentru Republica Moldova. Deschiderea comerţului cu Rusia e bună, mai ales pentru cei incapabili să facă faţă competiţiei de pe piaţa UE. Dar cum ajută asta Republica Moldova? Dezvoltarea, profesionalizarea, creşterea competitivităţii? Pentru că discutarea ruperii acordului de asociere şi liber schimb e o aberaţie, ar aduce prejudicii şi costuri majore RM, dar şi la capitolul remitenţe, comerţ, credibilitate. Chiar şi în varianta intermediară, insuficient transformată spre realitate, a negocierilor în trei, UE, RM şi cu Rusia, soluţia sugerată e iar o utopie, fiind clar că UE nu va trece în viitorul apropiat niciun acord cu votul complet unanim şi calificat constituţional al statelor membre. Deci RM trebuie să se bucure şi să aplice ce are, libera circulaţie de care se bucură de exemplu, pentru că nu se ştie dacă Ucraina sau Georgia o vor avea prea curând, iar formula deja negociată şi valabilă trebuie utilizată extensiv, până la o variantă mai bună, în viziunea preşedintelui nou ales.

Pentru că cine-şi imaginează că Republica Moldova funcţionează cu banii ruşi de mâine, după prima vizită a lui Dodon care va fi la Moscova, se înşală. Fără comerţ, remitenţe din Vest, acces la piaţa liberă europeană, sprijinul României, Republica Moldova capotează. Intră în întârzieri de plăţi şi în vrie economică. Iar pentru acordul cu FMI, poate ar trebui chiar acum, până la sosirea noului preşedinte, ca acordul pentru punctul de contact NATO şi grija pentru bunele relaţii cu SUA să rămână în prim plan.


Preşedintele ales Igor Dodn (stânga) şi premierul Pavel Filip (dreapta)

dodon filip

Nu ştiu cât de aplecat şi raţional este noul preşedinte, în sensul abdicării de la angajamentele sale electorale. Cât de non-destructiv pentru drumul pro-european al Republicii Moldova va fi. Până la proba contrarie, prevalează nu spusele dulci susurate la urechea unui ambasador sau altul - unuia care s-a grăbit să facă temenele chiar între cele două tururi de scrutin, după ce spusese că nu contează încotro merge Republica Moldova, la est sau la Vest, numai înainte să meargă – cât faptele ce vin. Iar până la fapte, urmează un demers dificil şi complicat de recâştigare a încrederii europenilor de toate culorile că drumul drept nu va fi alterat, că drumul european nu va fi afectat de noul preşedinte.

E credibilă coerenţa guvernului declarat pro-european cu un Preşedinte ce luptă pentru alegeri anticipate, preluarea puterii depline, reorientarea strategică a Republicii Moldova spre Est?

Reconstruirea încrederii, prezentarea de argumente, garanţii, reasigurări ale sustenabilităţii orientării strategice, dovezi ale permanenţei orientării occidentale a Republicii Moldova trebuie furnizate imediat şi credibil de către autorităţile statale, de majoritate şi guvern. E salutar drumul urgent făcut de premierul Filip zilele astea la Bruxelles. Însă va avea el argumente? Vor conta formulele de garanţii prezentate? E credibilă coerenţa guvernului declarat pro-european cu un Preşedinte ce luptă pentru alegeri anticipate, preluarea puterii depline, reorientarea strategică a Republicii Moldova spre Est?

Efortul trebuie să fie prelungit şi susţinut. Şi complex în sine. Pentru că el conţine acte şi fapte, reforme propriu-zise şi acţiuni angajate. Pentru a fi credibil. Şi garanţii că existenţa lui Dodon ca preşedinte nu e un pretext pentru încetinirea sau nuanţarea, vezi eliminarea reformelor structurale angajate, sau motiv pentru eliminarea sau neasumarea unor reforme pe motiv de criză determinate de rivalităţi şi certuri între Preşedintele Dodon şi guvernul/coaliţia pro-europeană.

E un exerciţiu de credibilitate care contează enorm, nu poate acoperi totul, dar în situaţia de criză şi turbulenţe succesive în care funcţionează lumea de astăzi, este o întreprindere necesară şi dificilă care va antrena resursele de argumentaţie şi elocinţă ale guvernării. De văzut şi eficienţa rezultatelor acestor demersuri.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite