Iurie Leancă nu crede în guverne minoritare. „Să demonstrăm că suntem înţelepţi, maturi, vaccinaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PPEM, Iurie Leancă, a declarat după şedinţa Parlamentului că este foarte important să fie lansate discuţii pentru a crea o majoritate proeuropeană, însă deputaţii trebuie să se „grăbească încet”.

„În ceea ce priveşte demararea discuţiilor cât mai urgente, sunt de acord pe deplin. Fiecare zi de suspans costă ţara, dar trebuie să ne grăbim încet. Cred că o săptămână sau 10 zile sunt pe deplin suficiente”, a precizat Leancă.

După ce Guvernul Streleţ a fost demis, Iurie Leancă a afirmat că este interesat în restabilirea încrederii partenerilor externi şi doreşte relansarea reformelor. „Acum, din punctul nostru de vedere, cel mai important este să tragem o linie şi, fără întârziere, să se lanseze discuţii în vederea creării unei majorităţi stabile proeuropene, o majoritate foarte clară, pentru ca într-o perioadă nu foarte îndelungată să scoatem ţara din criza de astăzi. Ne interesează să fie o discuţie sinceră şi să ne axăm pe obiective foarte clare. Nu cred în guverne minoritare. Sperăm ca toţi colegii, în special cei care se declară proeuropeni, să înteleagă unde suntem astăzi, care sunt provocările şi să acţionăm cu maximă responsabilitate”, a menţionat Leancă.

În discursul său, Iurie Leancă a precizat că „dacă vrem să repunem ţara pe un făgaş solid, acum e cazul să demonstrăm că suntem înţelepţi, maturi, vaccinaţi. De acum trebuie să ne preocupe ce facem cu destinele cetăţenilor din Moldova”.

Liderul PPEM spune că nu este interesat de funcţii, ci de fapte clare pentru a stabili încrederea partenerilor internaţionali. „În ceea ce priveşte condiţiile noastre, cel mai puţin ne interesează funcţii, cel mai mult ne interesează angajamente, fapte clare pentru a relansa reforme, pentru a restabili încrederea din partea partenerilor externi. Şi mai important este să stabilim încrederea cetăţeanului”, a declarat Iurie Leancă.

În final, Iurie Leancă a spus că nu are cum să speculeze cine va fi următorul prim-ministru, dar primul pas trebuie să presupună consolidarea unei majorităţi proeuropene. „Pentru mine, e la fel de important cine va fi următorul guvernator al Băncii Naţionale. E nevoie de un om meseriaş, integru şi independent”, a concluzionat Leancă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite