Iurie Roşca, trimis pe banca acuzaţilor într-un dosar de trafic de influenţă

Iurie Roşca, trimis pe banca acuzaţilor într-un dosar de trafic de influenţă

FOTO Facebook

Cauza penală în care politicianul Iurie Roşca este acuzat de trafic de influenţă în proporţii deosebit de mari a fost expediată în judecată. Potrivit Procuraturii Anticorupţie, învinuitul ar fi pretins de la administratorul unei societăţi comerciale un milion de euro pentru a influenţa factori de decizie din cadrul sistemului judiciar în vederea emiterii unei hotărâri favorabile antreprenorului într-un litigiu economic, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Urmărirea penală a început în baza unui autodenunţ al administratorului de firmă implicat. Conform materialelor cauzei, în decembrie 2009, învinuitul a pretins şi a primit de la antreprenor valută străină în sumă de 117 mii de dolari. După ce în februarie 2010 instanţa a pronunţat o decizie nefavorabilă denunţătorului în litigiul în care figura, la cererea învinuitului acesta i-a mai transmis 110 mii de dolari, în vederea soluţionării chestiunii.

Dacă instanţa îl va găsi vinovat, politicianul riscă amendă în mărime de la 4.000 la 6.000 de unităţi convenţionale sau închisoare de la 3 la 7 ani.

Procurorul a respins cererea denunţătorului de recunoaştere a sa în calitate de parte vătămată şi civilă pe dosar, în vederea recuperării banilor transmişi, deoarece conform legislaţiei, în cazul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă sumele de bani transmise sunt recuperate în folosul statului.

Oamenii legii au aplicat sechestre asupra mijloacelor băneşti ridicate în cadrul percheziţiilor la sediul inculpatului, în mărime totală de aproximativ 250 de mii de lei, precum şi asupra bunurilor imobile în valoare de aproximativ 2,4 milioane de lei.
citeste totul despre: