Istoricul Ion Negrei: Succesoarea de drept a Ţării Moldovei este România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Succesoarea de drept a Ţării Moldovei este România. Basarabia şi populaţia de aici nu a întrunit în cadrul Imperiului Rus niciun element de suveranitate. Declaraţia a fost făcută de către istoricul Ion Negrei în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

„Întreaga suveranitate a rămas de partea principatului Moldovei şi prin unirea de la 1859 a două suveranităţi s-a format statul modern român pe care îl avem şi astăzi”, a spus Ion Cernei.

Istoricul Vlad Mischevca susţine că succesori se numesc acei care în drept juridic şi în drept etnic, istoric fac parte componentă dintr-un tot întreg.

„Totul întreg a fost cândva Ţara Moldovei, cu capitalele peste Prut. Populaţia din stânga Prutului, după 1812 nu poate fi considerată o entitate, poate fi considerată o parte a unei entităţi. Poporul nostru, toată literatura clasică deplâng râul Prut nu ca râu intern, dar unul despărţitor de neam şi de popor. Lucrurile stau foarte simplu pentru istorici”, a declarat istoricul.

Acum 206 ani, Principatul Moldovei a fost divizat prin tratatul de pace ruso-turc semnat la Bucureşti, partea din stânga Prutului fiind încorporată în Imperiul Rus.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite